Acasă Diplomatie Puntea între lumi – 65 de ani de relații între Romania-China

Puntea între lumi – 65 de ani de relații între Romania-China

0
Puntea între lumi – 65 de ani de relații între Romania-China
Puntea între lumi – 65 de ani de relații între Romania-China

Centrul de Studii Româno – Chineze din cadrul Universității Româno – Americane, împreună cu Asociația Adventure Diplomacy, au organizat marți, 07 octombrie 2014, evenimentul Puntea între lumi – Experiența românească pe tărâm chinez la 65 de ani de relații între Republica Populară Chineză și România. Acesta a cuprins o expoziție de fotografii surprinse în cadrul expedițiilor alpine desfășurate în Himalaya pe vârfurile Everest (8848 m) și Cho Oyu (8201 m) și a avut loc în lobby-ul Universității Româno – Americană. Vernisajul a fost precedat de o vizită la Departamentul de Studii Asiatice.

În deschiderea evenimentului au oferit scurte alocuțiuni Excelența Sa, doamna Huo Yuzhen, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, domnul Corneliu Vișoianu, Consilier al Primului Ministru, reprezentant al Guvernului României, domnul Cristian Cosmin, Secretar de Stat cu Probleme de Tineret, reprezentant al Ministerului Tineretului și Sportului, Excelența Sa, domnul Sergiu Celac, fost Ministru de Externe al României, domnișoara Eliza Chirilă, fost reprezentant de tineret al României la ONU și președinte al Clubului Studenților din cadrul Universității Româno-Americane. Domnul Tiberiu Pintilie, Președintele Asociației Adventure Diplomacy, membru al expedițiilor alpine desfășurate în Himalaya și realizator al fotografiilor, a introdus publicul prezent la eveniment în atmosfera expediției. Participanții la vernisaj au putut să admire și cele două costume purtate la înălțime de doi dintre participanții la expediție, domnii Tiberiu Pintilie și Adrian Fako, precum și o mini-tabără folosită drept adăpost.

Evenimentul s-a bucurat de participarea domnului Zhang Zheng, Secretar II și a domnului Bian Zhengdong, Secretar II și Director al Secției Educație din cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, domnul Andrei Hațeganu, Ministru Plenipotențiar al Ministerului Afacerilor Externe, Direcția Asia-Pacific, precum și cursanți și profesori din cadrul Centrului de Studii Româno-Chineze împreună cu domnul Alexandru Crișu, Coordonatorul CSRC, studenți și cadre didactice ale Universității Româno-Americane.
Gazdele evenimentului au fost domnul Prof. Univ. Dr. Ovidiu Folcuț, Rector al Universității Româno-Americane și domnul Șerban Georgescu, Director al Departamentului de Studii Asiatice din cadrul URA.