Back to base camp – 2010.07.29

Somnul a fost iar plin cu vise ciudate, dar totusi, ne-am odihnit.

Pe timpul noptii, Radu a luptat cu tusea, durerea de cap, oboseala, greturi… si frica.
Dimineata, ne speriem de tusea lui Radu, dar mai ales de posibilitatea de a avea edem. Iar sa ai edem pulmonar la altitudinea asta, inseamna ca expeditia se termina. Tibi sta si are grija de Radu, gasirea doctorului in tabara de baza fiind o adevarata aventura. Se aduna lumea in jurul nostru, in timp ce Radu ia injectii. Pentru un verdict final, contactam si pe domnul Voiculescu, medicul oficial al expeditiei. Toti ne spun acelasi lucru. E trist, dar e mai bine sa alegem calea cea mai usoara; telefoane, planuri, idei, sugestii, tristete, regrete, lacrimi. Radu va pleca cu primul elicopter in Dushanbe iar de acolo in Bucuresti. E o pierdere mare, nu ne asteptam ca tocmai Radu, ce avea cea mai multa experienta sa cedeze. Incepem planurile in 3. Va fi mai dificil decat 2+2. Sa stam 3 intr-un cort de 2 persoane nu e tocmai ce ne dorim.

Intre momentele petrecute alaturi de Radu, incercam sa ne ocupam si de ograda. Inlocuim cortul Northland cu Camp Ganesh, primul era prea vechi si nu rezista nici macar la o adiere de vant. Mergem intre timp si la superbul lac pentru a face ceva poze cu sponsorii expeditiei.

Pana se face seara, mai petrecem ceva timp cu Radu, iar in urma discutiilor ne dam seama ca e cea mai buna solutie a cobori.

Seara, suntem invitati la un festin, sarbatoarea mortilor in religia musulmana. Alaturi de rugaciuni, o atmosfera de relaxare pentru europeni, rasete, chitara si mult ceai, dar pentru echipa noastra e o seara trista. Ultima alaturi de Radu…