On our way – 2010.07.19

De aici incepe aventura noastra (Adi, Tibi, Radu si Lucian), din momentul in care ne-am adunat toti acasa la Adi, cu mare entuziasm, cu o motivatie extraordinara de a face ca organizarea expeditiei sa mearga struna. Ultimele 5 zile au fost o alergatura continua, o nebunie. Atat echipament de munte cat a fost in magazia lui Adi, cu greu poti gasi intr-un magazin specializat. Multe cumparate, multe imprumutate si mai multe primate sponsorizare. Lucruri scumpe, folosite de romani in diverse expeditii, produse care nu se gasesc in Romania sau nu se folosesc la noi in tara nici in conditii de iarna. In ultimele zile am stat toti 4 impreuna cat mai mult si am vazut cat de mult conteaza echipa. To-do list-uri, telefoane, intalniri cu diversi sponsori, parteneri si prieteni, totul a functionat perfect, ca o echipa. Ce mult conteaza toate aceste aspecte; ne vor ajuta sa plecam cu un moral excelent.

Acum, privind in urma la toata atmosfera aceea ne dam seama ca nu ne-am simtit deloc stresati ca ceva nu ar putea merge bine. Am incercat sa fim cat mai optimisti, cat mai veseli, pentru ca orice ar fi, ne va fi bine, le vom rezolva. Fiecare dintre noi a simtit ca doar cu mult curaj si perseverenta vom reusi, vom merge numai inainte. Am avut grijile noastre, pe langa cele ale expeditiei, care s-au vazut in gradul de oboseala: Radu cu problemele la servici, Adrian batai de cap cu bicicleta furata, Tibi cu serviciul si plecarea in Ararat din toamna, Lucian cu ceva probleme medicale ce spera sa nu afecteze bunul mers al expeditiei. Cu totii ne dorim sa putem iesi macar odata impreuna la munte inainte de a pleca, dar nu e timp. Rucsacii sunt aproape gata, la fel si bagajul de mana.

Avem tot ce ne-am putea dori chiar si pentru un varf mai inalt decat Korjenevskaya, aproape tot echipamentul complet pentru 6 oameni, desi noi suntem 4. Dintre toate lucrurile pe care am reusit intr-un fel sau altul sa le procuram le alegem pe cele mai usoare si mai calitative. Fiecare greutate suplimentara ne va slei de puteri acolo sus.

Lista noastra a constat in urmatoarele, pe langa aceastea s-au adunat si foarte multe maruntisuri indispensabile:

4 perechi de bocanci de expeditie (1 Raichle, 2 Millet, 1 Koflac Arctic Expedition), 3 perechi de bocanci de trekking Mammut.

3 geci de puf Valandre, 1 costum de puf Marmot

Geci de gore-tex, pantaloni de gore-tex, colanti, bluze, polare, windstoppere, sosete de toate felurile si marimile, papucei de puf, manusi (3 perechi de fiecare)

Casti, hamuri, ascensoare (CT), pioleti tehnici si normali, coarda, coltari, bucle, carabiniere, anou-uri,

Rucsaci de tura si rucsaci de 80L

Multe batoane Redis, Isostaruri la fel de multe, o galeata de prafuri Redis Nutrition…

Toatea astea nu s-ar fi incadrat la limitele de greutate ale aeroportului, tocmai din acest motiv am decis ca in plina vara sa ne imbracam cu cat de multe lucruri se poate pe noi, sa mai scadem din greutatea rucsacilor.

Apropierea plecarii intinde si nervii oamenilor din jurul nostrum care isi fac griji si vor ca totul sa mearga bine. Se ingrijoreaza pentru noi mai mult decat ar  trebui, isi imagineaza tot felul de scenarii neplacute. Pentru noi, momentul plecarii a fost privit ca o usurare, doar noi, pe cont propriu, cu gandul la un singur lucru.

Plecarea din aeroport a fost oarecum amuzanta, pe alocuri jenanta, toata lumea era in pantaloni scurti, doar noi eram imbracati ca niste astronauti: cu siguranta nu vom plati surplusul de greutate. Am intors zambete celor ce se uitau lung la noi, iar unora chiar le-am explicat ca plecam intr-o expeditie in Pamir.  In avion a fost cald, foarte cald, cu toate aerele conditionate, dar nu am apucat sa ne bucuram prea mult de zbor, caci imediat am ajuns in Riga. Cum bagajul de cala nu aveam sa il mai intalnim pana in Dushanbe, iar in Riga urma sa stam o zi, la iesirea din aeroport am dat toate hainele jos de pe noi si le-am indesat in doua genti de expeditie, pe care Adi le tinuse comprimate si indesate in buzunare. In pantaloni scurti si tricou  pornim inspre Riga, in centru avand intalnire cu Dace si Andrey, prieteni geografi de-ai lui Lucian, cei care ne vor gazdui peste noapte.

O senzatie placuta din momentul in care am intrat in oras, cu case vechi, oameni frumosi, un stil aparte. In centru, langa mall-uri si supermarkete, ne intalnim cu Dace si Andrey. Ajungem repede acasa la Dace, lasam toate bagajele, luam ceva de mancare si, la propunerea lui Dace mergem la Marea Baltica.

Toti suntem entuziasmati de aceasta idee. O ora cu autobuzul, ora in care stam atenti cu ochii pe geam, sa vedem zonele rezidentiale si industriale ale orasului. Iesim din zona locuita, trecem pe langa port, si dupa multi km ajungem in ultima statie. Suntem din nou in graba, avem doar o ora pana la ultimul autobuz si e seara. Dar ce mai conteaza, suntem total deconcentrati de la expeditie si ne bucuram de Marea Baltica. Nisipul foarte fin, un apus extraordinar si o atmosfera relaxanta ne amintesc ca este ultima zi de relaxare.

Ajungem seara la 12 acasa la Dace, e inca lumina, suntem cu vreo 1000 km mai la N fata de Bucuresti.

Mancam Kefirs cu legume, o mancare traditionala, incercam berea locala si adormim cu gandul la vizita pe care o vom face in Riga urmatoarea zi si la zborul catre Dushanbe.