Acasă Blog Pagina 11

7049 km departare de casa!

In doar 2 zile, echipa Everest Romania a ajuns la 7049 km departare de casa.

Tibi, Adi si Oana au plecat pe 3 aprilie din aeroportul Henri Coanda si au aterizat la Istanbul cateva ore mai tarziu. Nu au avut prea mult timp de zabovit in capitala turca, dar s-au bucurat de cateva momente de relaxare si de vremea frumoasa. Dupa multe luni de agitatie, visul devine palpabil, se simte mai aproape cu fiecare respiratie.

Seara de 3 aprilie au petrecut-o in avion, in drum spre Nepal, iar pe 4 aprilie la prima ora au ajuns pe aeroport in Kathmandu. Inainte sa se cazeze la Buddha Hotel, drumul celor 3 s-a intersectat cu unul dintre sustinatorii vechi ai acestei expeditii, Gabriel Motica – reprezentatul www.maramont.ro care a asigurat o parte din echipamentele montane ale echipei. Gabi este un bine-cunoscut alpinist maramureșan care si-a inceput activitatea in 1980 cucerind toate stancile din jurul orasului Baia Mare si care isi propune anul acesta sa se apropie cat mai mult de cel mai inalt varf al lumii.

Iata ca pana si la 7049 km departare de casa este posibil sa intalnesti prieteni vechi, ba mai mult decat atat, prieteni care sa impartaseasca acelasi vis cu al tau. Ne bucuram sa il avem pe Gabi alaturi de noi si salutam toti maramuresenii care ii urmaresc povestea!

Inca o zi mai aproape de Everest.

Everestul tau care este?

Doar cateva zile pana la plecare!

De la vis la realitate e nevoie de perseverenta, de munca si pasiune. Nu a fost o lupta usoara, insa va anuntam cu mare bucurie ca Tibi, Adi si Oana vor porni spre Everest joi, 3 aprilie 2014 :), Va vom tine la curent cu evolutia expeditiei pe www.everestromania.ro, ramaneti aproape!

Totul incepe cu primul pas – Andrei

0

Zamfir Andrei

Everestul meu este sa escaladez cele mai grele 6 fete nordice din Europa. Pana acum am escaladat 1 din cele 6. Obiectivul pentru anul acesta, lafel ca cel de anul trecut este sa escaladez fata nordica Eiger (una dintre cele mai grele si periculoase din lume).

Un alt everest, tot pentru acest an, este sa castig competitia Iron Man (cea mai dura competitie de anduranta) organizata la Oradea- face partea din programul de antrenament pentru Eiger.

Care este Everestul tau? Povestea Proiectului

Pentru că dorim să împărtăşim experienţele noastre în rândul tinerilor, suntem ferm convinşi că vom putea învăţa unii de la alţii şi împreună vom crea o Românie mai bună. Ideea a pornit de la faptul că o expediţie montană se aseamănă foarte mult cu o viaţă de om şi într-un timp limitat treci printr-o sumedenie de stări şi te confrunţi cu multe sentimente, dar de fiecare dată reuşeşti să treci peste toate şi să vezi mai departe, către ţelul propus, aşa că ne dorim să insuflăm în tineri tocmai acest spirit de învingător, să îi convingem că visele lor sunt posibile, bineînţeles cu multă muncă, organizare şi în special cu multă răbdare.

În acest demers ni s-au alăturat organizaţia EduJoy şi Fundaţia Preţuieşte Clipă, care se vor ocupa de partea educaţionala a proiectului “Care este Everestul tău?”

Descriere

“Care este Everestul tău?” este un proiect care are drept scop orientarea și susținerea tinerilor în demersul de explorare și identificare a resurselor și abilităților proprii necesare pentru îndeplinirea obiectivului de viață propriu. Tinerii vor învăța din experiența echipei de expediție pe Everest și vor beneficia de o introducere în lumea alpinismului pe cel mai înalt vârf din lume, în acelaşi timp fiind ghidaţi de organizaţie EduJoy şi Fundaţia Preţuieşte Clipă într-o călătorie spre autocunoaştere şi dezvoltare personală.

EduJoy EduJoy este primul centru de educație naturală din România care are o viziune inovativă asupra procesului de învăţare. Misiunea centrului este de a oferi o experiență de învățare completă susținută de doi piloni principali: relația trainer – copil – familie și învățarea extinsă și conștientă. Factorul principal care favorizează învățarea este relația trainer-copil-familie, relație care creează și susține procesul de dezvoltare a copilului. Acest proces este de natură psihologică ale cărui beneficii sunt: cunoaștere de sine, a abilităților naturale proprii dar și a limitelor personale, o relație conștientă și flexibilă cu viața sub toate aspectele ei, dobândirea abilităților de relaționare sănătoasă cu toate categoriile de persoane ( prieteni, colegi, parteneri de cuplu, proprii copii), o capacitate de gândire critică crescută. Specificul învățării la EduJoy este viziunea extinsă și conștientă. Învățarea este construită în jurul unei experiențe de viață care este explorată din toate perspectivele posibile – mentale, fizice și emoțional – sufletești. În acest mod achiziția de cunoștințe crește considerabil, iar informațiile nu doar că sunt integrate într-un context real de viață și experimentate direct dar sunt însușite cu toate legăturile existente între ele și alte aspecte experienţiale. Viziunea învățării este una integrativă, obiectele de studiu nu sunt separate și studiate pe bucăți ci mai degrabă este luată o experiență de viața și studiată din toate perspectivele. Astfel cunoașterea este foarte mult extinsă și îmbogățită.

Fundaţia “Preţuieşte Clipa” înseamnă mai mult decât ″a valorifica timpul″. ″Clipa″ n-ar fi fără ″timp″, iar ″a preţui″ n-ar fi fără ″a valora″. Şi da, am ales să fim temelie solidă, într-un secol în care viaţa pare că-şi pierde din echilibru. Am ales să fim punct de sprijin al vieţii, din orice unghi şi dinspre oricare latură. Suntem adepţii noutăţii, nu generalităţii, aşa că am ales să venim spre dumneavoastră, cu perspective avide de suflu proaspăt, de informaţie oferită direct proporţional cu cerinţele actuale şi de ajutor către tot ce înseamnă OM. Noi suntem VOI.

Proiectul “Care este Everestul tău?” este o provocare deschisă tuturor. Te încurajam să visezi şi să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti.

Obiective • Orientarea tinerilor în direcția identificării obiectivului de viață propriu. • Stimularea energetică și susținerea emoțională și informațională • Însușirea informațiilor pe mai multe planuri: senzorial, emoțional, cognitiv, corporal, spiritual. • Dezvoltarea competențelor de rezolvare a problemelor de diferite naturi: emoționale, relaționale și sociale • Dezvoltarea abilităților de viață necesare depășirii oricăror obstacole din viața de zi cu zi( abilitați de negociere, rezolvare a conflictelor, colaborare, spirit de echipă, gestionare a emoțiilor, gestionarea situațiilor de criză, abilități de comunicare) • Dezvoltare unui simț de responsabilitate individuală și socială (spirit civic și comunitar) • Dezvoltare abilităților de colaborare și întrajutorare • Dezvoltarea unui apetit pentru viață sănătoasă și pentru sport • Dezvoltarea simțului de apartenență la un grup și creșterea gradului de incluziune socială, • Diminuarea fenomenelor de tip bullying și delincvență juvenilă.

885859_621917881202904_1143480398_o

Beneficii

I. Dezvoltarea abilitaţilor emoţionale:

  • Procesul de autoexplorare, cunoaştere şi descoperirea propriei persoane şi identificarea şi formarea de valori personale, standarde morale de conduită, convingeri spirituale, atitudini pozitive.
  • Cunoaşterea şi diferenţierea emoţiilor, testarea şi experimentarea unei palete cât mai variate a emoţiilor în cadrul jocurilor şi activităţilor dinamice;
  • Dezvoltarea vocabularului emoţional prin identificarea propriilor emoţii, asumarea lor şi exprimarea lor într-un mod creativ şi asertiv;

II. Dezvoltarea abilitaţilor cognitive:

  • Învăţarea de noi tehnici, soluţii, moduri creative de a rezolva diferite probleme
  • Identificarea şi cunoaşterea propriilor convingeri limitative, şi asumarea unui mod de gândire sănătos şi în acord cu nevoile tinerilor
  • Înţelegerea perspectivei altora, asumarea de responsabilităţi potrivite vârstei, şi cunoaşterea propriilor resurse şi limite;
  • Dezvoltarea creativităţii în elaborarea de noi idei, soluţii, resurse.

III. Orientare şcolară şi vocaţionala:

  • Identificarea competentelor, opţiunilor şi intereselor tânărului în domeniul şcolar şi profesional
  • Cunoaşterea propriei personalităţi în vederea corelaţiei între posibilităţi-aspiraţii şi cerinţe socioprofesionale;
  • Învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea și dezvoltarea carierei.
  • Dezvoltarea abilitaţilor sociale:
  • Cunoaşterea propriului stil de comunicare şi învăţarea unor moduri sănătoase de relaţionare şi rezolvarea conflictelor asertivitate;
  • Dezvoltarea abilitaţilor de ascultarea activa, înţelegere şi negociere.

IV. Dezvoltarea laturii spirituale:

  • Explorarea experientelor vieţii şi din perspectiva “Noii paradigme”;
  • Reconectarea cu simplitatea şi profunzimea vieţii şi a Universului;
  • Cultivarea unei relaţii armonioase cu natura şi dobândirea unui simţ de pace şi linişte interioară;
  • Remedii pentru suflet: iubire, compasiunea, iertarea, acceptare şi toleranţă.

Dumitru Prunariu

0

Everestul personal al ambasadorului Everest Romania – Domnul Dumitru Prunariu, primul roman in spatiul cosmic

Probe pregatitoare

Ati facut deja cunostinta cu Romelia si Geta, persoanele din spatele organizatiilor EduJoy si Pretuieste Clipa. Impreuna cu ei ne dorim sa insuflam cat mai multor tineri dorinta de a-si cuceri propriul Everest. Elevii de la liceul Cervantes au trecut deja prin probe pregatitoare.