Adventure Diplomacy

Rest Day – 2010.08.02

Ne trezim greu, de fapt suntem treziti de Miguel. Ne comunica decizia lui finala, de a intra in echipa cu noi! Ne bucura enorm, dar nu stim de ce, poate pentru ca are un plus de experienta, sau poate pentru ca nu vom mai sta 3 omuleti inghesuti intr-un singur cort. Abia pe la 12 incepem si noi sa mancam, astazi e zi de lenevit!

Si ca tot vorbeam de oamenii din tabara de baza, astazi avem ocazia sa cunoastem sau sa stam de vorba cu multi dintre cei de aici!

Sunny si prietenul lui fac parte din echipa mare de lituaniei, sunt ghizi montani prin Alpi si ambii au experienta la peste 8000 de metri!

MIchael, omuletul simpatic si simplu ce sta langa noi si manca cu noi de fiecare data cand are ocazia e slovac la origine, dar e stabilit in Germania. Are 3 joburi dintre care si antrenor de gimnastica. La cei 50 de ani ai lui si cele 50 de kg a urcat deja pe Lenin, pe Khan Tengri si a incercat Pobeda…si nu are nici macar cort!
Philip si prietenul lui olandez sunt super de treaba…astazi au stat cu noi si ne-au aratat diverse tehnici invatate de ei in cadrul antrenamentelor din Africa (sunt medici militari).

Bob si sotia lui sunt un cuplu tipic american… el tamplar iar ea profesoara de filosofie. Sunt umblati prin lume, mai ales in America de Sud!
Echipa de cehi e tare comica…..au avut acelasi parcurs al expeditiei ca si noi….in fiecare seara puneam corturile langa ai lor. Baietii lucreaza la Nestle asa ca am incercat din produsele lor, spaghetti bune tare. Iar ca experienta… au fost iarna!!! pe Cho Oyu!
Mai sunt multi in tabara de baza ce ii cunoastem, Denis Urubko e cel mai celebru dintre toti. A urcat toti 8 miarii fara masca de oxigen… iar acum e venit aici sa faca o premiera!

Dintre toti, cei care ies in evidenta cel mai mult sunt iranienii. 11 la numar. Au o expeditie pe Kommunizmus… sunt foarte simpatici, simpli la gesturi si la vorba. Sunt plecati de ceva zile pe Kommu… iar astazi ar trebui sa ajunga la tabara de la 6100 m. Noi inca visam la asa ceva. Cu o lentila 70-300 mm rezolvam situatia… si ii ajungem din urma. Se vad pe peretele Kommu… pare asa de abrupt, toata tabara de baza e cu ochii pe ei, au ceva probleme!

In tabara de baza lucrurile sunt mult mai frumoase… avem ocazia sa jucam volei la 4200 m, dam interviuri!
Cea mai frustranta problema e aceea a bagajului pentru maine. Pana la urma abordam o strategie de stil alpin… cat mai usori, cat mai repede, cat mai putina mancare. Nu toti suntem de acord, dar pana la urma cadem la invoiala si nu luam foarte multa mancare sus! Totusi luam 3 corturi, unul fiind de rezerva! Totusi organizarea dureaza mult… numaram pana si cate cuburi de hazar am avea nevoie, plicuri de supe, slaninuta etc.
De maine vom fi plecati 7 zile, de maine incepe aventura, incepe motivul pentru care suntem aici! In seara asta incercam sa ne odihnim!

Back to Base Camp, again – 2010.08.01

E o dimineata splendida, prilej pentru a gospodari afara. In timpul asta ne mai tachinam , cel vizat fiind Gerila zis si Sforaila. Facem ceai, mancare si incetu cu incetu incepem sa strangem!

Prima pauza o facem la locurile de cort de la 5100 m, unde apar si primele semne de dizenterie! Speram sa nu ne afecteze foarte mult!

Coboram destul de repede, dar soarele, si mai ales problemele cu stomacul ne cam epuizeaza! Incercam sa urmam cararea pe care am venit, dar avalansele din ultima zi a spulberat tot si trebuie sa cautam alta carare. Traseul devine greoi si uneori periculos, crevasele fiind prezente peste tot.

Trecand de zona cu zapezi permanente, ajungem pe ghetar, ne reumplem sticlutele cu apa de ghetar, pentru ca ne simtim foarte deshidratati! Trebuie sa sarim multe crevase, ori sa le inconjuram pe cele mari.

La orele amiezii ajungem in tabara de baza, si urmeaza lungul proces de gospodarire. Profitam de vremea superba de afara si mergem la locul nostru de bait. Un lacusor gasit de noi, unde ne putem spala nadragii dar mai important, ne putem spala pe noi. Desi la altitudinea asta transpiratia nu e abundenta, si nici microbii nu prea traiesc, e o adevarata placere, ne bucuram ca niste copii mici de apa rece ca gheata si de razele soarelui ce ne mangaie!

Restul zilei o petrecem lenevind in corturi, ori folosind hartia igienica. Se pare ca dizenteria isi face de cap cu noi! Cel mai probabil am luat-o de la apa din lacul mare. Seara pregatim o masa regala, dupa care profitam de ceaiul gratis ce se ofera in sala de mese. Bem litri intregi!
Mai mult de atat…ajungem sa cunoastem multe echipe. Una din ele, cea spaniola, echipa ce a urcat alaturi de noi pe cetyreh (pana la 5400 m) a renuntat la a mai urca pe Korzhenevskaya. Certuri in echipa, unii au cedat psihic, altul a cedat fizic. aclimatizarea nu s-a realizat cum voiau! Totusi, vorbim cu unul din spanioli, Miguel, si ii propunem sa se alature echipei noastre. Are de gandit pana maine dimineata! Ajungem noaptea tarziu la corturi, e 22.00 ceasul, dar cerul e asa frumos, incat mai stam la povesti, admiram peretele Kommu. In mintea noastra apar sperante, idei si alte planuri…dar nu vorbim despre ele nici unul!

5400 on Cetyreh – 2010.07.31

In noaptea asta am dormit mai bine ca niciodata….am reusit sa eliminam toate energiile negative ce se acumulase in ultimele zile. Dimineata ne trezim cu chef de munca.Ne miscam foarte bine, suntem inaintea echipei de spanioli si rusi dar in spatele belgienilor. Traseul incepe usor, lejer, pana la baza muntelui, dupa care urcarea spre colosul de 6400 m devine dificila.

Cu o panta mare, zapada si mai mare, incepe distractia. Lucian e in fata, sapa urme, dar e greu, la fiecare 10 minute facem pauza de odihna. Ascensiunea e pe teren mixt, fiind si zone de catarat, pietre…iar lucrul acesta ne place, mai schimbam atmosfera.
Din cand in cand mai suntem zguduiti de avalansele ce tot cad zilele astea, dar sunt departe de noi!

Nu dureaza foarte mult si ajungem la o tabara intermediara, la 5400 m. Cortul cehilor este deja acolo, si nu dureaza mult sa luam si noi aceeasi decizie. Imediat montam cortul, si ii ajutam si pe spanioli sa monteze cortul lor. Se pare ca au ceva probleme in cadrul echipei, dezbat intens …
Noi ne lasam dusi de val si de vremea splendida si decidem a urca mai sus, dar fara rucsaci. Mancam ceva batoane, facem un fel de ciocolata calda si ii dam in sus. Ne simtim extraordinar de bine, avansam ciudat de repede si in mai putin de 2 ore ajungem la 6100 m, sub varf. E ciudat…prima oara la altitudinea asta!

Frigul isi face de cap cu noi, iar timpul zboara, e deja dupa-amiaza! Mai avem un perete de 300 m pana sus pe vf, iar rusii ne recomanda sa nu incercam a urca fara echipament! Decidem ca e mai bine sa stam cuminti, pentru ca inca suntem in proces de aclimatizare. Mai respiram o ora aer la 6100 m pentru a ne aclimatiza mai bine, in acelasi timp incercam diverse metode de a deschide termosul cu ciocolata calda dar nu reusim! Revenim la corturi in numai jumatate de ora, si incepem sesiunea de fotografii.

E prima oara cand suntem pe munte si avem timp, avem timp de fotografii, de noi, avem timp sa radem, sa povestim!
Cei mai fotografiati sunt coltarii Climbing Technology Nuptse, oferiti de cei de la Alpinexpe!

Si tot ne mai ramane timp sa ne bucuram de craiasa muntilor, zapada!

5100m again – 2010.07.30

Dimineata suntem treziti de zgomotul elicopterului. E semn ca Radu va pleca curand. Ne grabim sa iesim din corturi, incercam sa ii pregatim rucsacul repede, surprinsi de faptul ca elicopterul e asa de matinal astazi. Dar prea tarziu, il vom astepta pe urmatorul. Ne-am adunat langa pista de aterizare, si ne luam ramas bun de la Radu. Dar nu avem mult timp la dispozitie, caci al doilea elicopter isi face simtita prezenta. Imbratisari, o ultima fotografie impreuna, regrete, tristete…..

Radu a plecat, am ramas o echipa de 3. Schimbare de planuri, organizarea va deveni mai dificila de azi inainte.
Fara sa ne gandim prea mult….astazi plecam spre Cetyreh.
Desi am inceput sa facem rucsacii de la 10 dimineata….abia la ora 2 plecam. E una din problemele mari cu care ne confruntam, ne miscam incet, pentru ca apar tot felul de probleme!
Compensam prin forma fizica buna. Astfel, traseul nu ne pune nici o problema….dupa ziua de odihna de ieri……acum parca am prins aripi!

Traseul este unul fenomenal, splendid! Mergem pe morena laterala a ghetarului Moskvina, printre seracuri si crevase, prin zone cu pericol real de avalanse, iar formele de penitentes ne insotesc pana la platoul de firn.

O adevarata incursiune in geografie si glaciologie…loc de disputa intre cei 2 amatori de geografie Lucian si Ady!

Locul de cort este la 5100 de metri, pe platoul unde se formeaza ghetarul, o campie imensa, alba, un adevarat desert de zapada.

E ora 6 seara, iar noi am ajuns la locurile de cort.

Pentru prima oara simtim frigul de Pamir.Suntem expusi din toate partile la vantul necrutator! Imprumutam 2 lopeti, si repejor sapam dormitorul! Frigul ne indeamna sa ne grabim, astfel ca imediat ne inghesuim in cort.
Urmeaza aceleasi 2 ore plictisitoare in care topim zapada facem ceai, topim zapada facem supa, topim zapada facem piure! Topitul zapezii a deveni o obisnuinta, o parte din viata noastra!
Daca acum 2 saptamani pierdeam cel putin 2 ore pe zi navigand pe internet..astazi nimic nu se compara cu bucuria de a topi zapada si a bea un ceai cald, inghesuiti intr-un cort de 2 persoane, si traind aceleasi visuri inalte!

Back to base camp – 2010.07.29

Somnul a fost iar plin cu vise ciudate, dar totusi, ne-am odihnit.

Pe timpul noptii, Radu a luptat cu tusea, durerea de cap, oboseala, greturi… si frica.
Dimineata, ne speriem de tusea lui Radu, dar mai ales de posibilitatea de a avea edem. Iar sa ai edem pulmonar la altitudinea asta, inseamna ca expeditia se termina. Tibi sta si are grija de Radu, gasirea doctorului in tabara de baza fiind o adevarata aventura. Se aduna lumea in jurul nostru, in timp ce Radu ia injectii. Pentru un verdict final, contactam si pe domnul Voiculescu, medicul oficial al expeditiei. Toti ne spun acelasi lucru. E trist, dar e mai bine sa alegem calea cea mai usoara; telefoane, planuri, idei, sugestii, tristete, regrete, lacrimi. Radu va pleca cu primul elicopter in Dushanbe iar de acolo in Bucuresti. E o pierdere mare, nu ne asteptam ca tocmai Radu, ce avea cea mai multa experienta sa cedeze. Incepem planurile in 3. Va fi mai dificil decat 2+2. Sa stam 3 intr-un cort de 2 persoane nu e tocmai ce ne dorim.

Intre momentele petrecute alaturi de Radu, incercam sa ne ocupam si de ograda. Inlocuim cortul Northland cu Camp Ganesh, primul era prea vechi si nu rezista nici macar la o adiere de vant. Mergem intre timp si la superbul lac pentru a face ceva poze cu sponsorii expeditiei.

Pana se face seara, mai petrecem ceva timp cu Radu, iar in urma discutiilor ne dam seama ca e cea mai buna solutie a cobori.

Seara, suntem invitati la un festin, sarbatoarea mortilor in religia musulmana. Alaturi de rugaciuni, o atmosfera de relaxare pentru europeni, rasete, chitara si mult ceai, dar pentru echipa noastra e o seara trista. Ultima alaturi de Radu…

Vorobiova – 2010.07.28

Avem parte de o dimineata grea. Trezirea o dam la 7.30, dar efortul de ieri isi spune cuvantul. Lucian are o durere de cap groaznica si cu greu reuseste sa emita cateva gesturi, iar Radu si Tibi se afla in aceeasi situatie.

Singurul mai breaz e Ady. Topeste apa, face ceai, de mancare. Durerea de cap continua, iar abia pe la 11 decidem sa urcam pe varf. Cine poate, cine vrea. Ady si Tibi se simt mai bine, Lucian trage de el pentru a iesi din cort, dar Radu e in situatia cea mai grea si decide sa ramana in corturi. Pornim spre varf, animati de aerul rece si vantul ce ne da fiori.

Inaintam greu, zapada moale si adanca pune probleme, la fel si vantul puternic din fata.

A durat 4 ore, 4 ore in care nu a fost asa de greu precum credeam dimineata. Am ajuns pe varf, varful Vorobiova, mai inalt decat Elbrusul de anul trecut, mai tehnic. Pe varf impartasim bucuria impreuna cu Sunny, un leton de treaba.

La corturi ajungem repede,dar situatia nu e roz deloc. Radu nu se simte deloc bine. Totusi ne mobilizam, Tibi si Radu vor pleca inainte, iar Luci si Ady raman sa stranga corturile.

Refacem echipa pe ghetar, dupa o coborare ce a fortat la maxim genunchii.

Suntem pe ghetar, e tarziu, intuneric, iar situatia in sanul echipei nu e cea mai buna!

Decidem ca Tibi si Radu sa nu forteze, sa vina incetisor pe ghetar, iar Lucian si Ady sa mearga inainte in base camp pentru a pregati masa!
Drumul pe ghetar, noapte, in conditii de epuizare totala se dovedeste a fi greu pentru Luci si Ady, dar extrem pentru Tibi si Radu. Traseul e plin de obstacole, penitentes si crevase, grohotis si caderi de pietre, dar mai ales oboseala extrema!
Pe la 1 noaptea ne intalnim cu totii in base camp, singura bucurie fiind aceea a ospatului pregatit de Lucian si Ady!
Trecem direct la somn, dar si aceasta noapte se anunta lunga!