Dupa zile intregi in care ne-a fost imposibil sa comunicam cu echipa Everest Romania, primim un e-mail care sa ne ajute sa intelegem mai bine ce a insemnat ascensiunea finala pentru Adrian Fako, Tiberiu Pintilie si cei 2 serpasi: Lhakpa si Lopsang. Adi ne povesteste in continuare despre experienta traita pe cel mai inalt munte al planetei:
La 7050m, in T1, entuziasti ca am urcat repede si a doua zi continuam mai sus. Deja avem pe noi costumele de puf, iar noaptea dormim in sacii subtiri si usori, fara fermoare, pe care ii imbracam peste costume.
Pe 23 mai ii putem distinge pe chinezii care monteaza corzile pe varf. Totul este bine, urcam direct la 7900m, la capatul de sus al taberei 2. De acolo vom pleca spre varf, fara a ne mai opri la 8300m in tabara 3. Vant puternic, insa ne miscam cu talent in sus. Mai greu cu manusile de puf pe stanca…
Dupa o ora de somn, hidratare si mancare de expeditie rehidratata cu zapada topita, iesim din cort pentru a ne monta oxigenul pentru varf. Este ora 18:00, 24 mai. 4 butelii de oxigen fiecare in total, mai mult decat suficient ca sa ajungem sus si inapoi in siguranta. Lhakpa monteaza masca lui Tibi pe o butelie. Mansonul de legatura scapa, furtunul incepe sa se zbata violent in timp ce gazul pretios se pierde in cateva secunde. Ramanem siderati cand incercand si la celelalte masti se intampla acelasi lucru la inca una (Lhakpa). Ne chinuim in frig si vant sa le montam si reusim sa pierdem cam jumatate din 4 butelii, enorm. Pana la urma reusim sa ne montam oxigenul, insa ce sa facem acum? Cu 2 mansoane compromise si inca 2 foarte posibil sa se deterioreze nu putem urca.
Lhakpa vrea sa coboram urgent, noi nu vrem sa cedam. Hotaram sa dormim cu buteliile pe jumatate, care la presiune mai mica nu rup mansoanele de la masti. Vom vedea a doua zi ce vom face, pe 25 mai e inca vreme buna. Daca se intampla ceva si scapa gaz in timpul noptii suntem “doar” la 7900, e inceputul “zonei mortii”, vom supravietui.
Dimineata de 25 mai, vant puternic pe mica noastra platforma de deasupra lumii. Pentru ca vrem sa incercam varful de la 7900, suntem singuri acolo. Majoritatea alpinistilor au nevoie de inca un cort la 8300, pentru odihna inainte si dupa varf. Lhakpa si Lopsang au vazut cum ne miscam si au decis ca noi putem sa facem varful dintr-o singura miscare, mai dificil pentru 20 – 30 de ore dar si mai putin riscant: coboram mai repede, ne expunem mai putin la “zona mortii”, avem de carat mai putina mancare.
Buteliile de oxigen consumate cat si cele ramase zac in afara corturilor… nu trece nimeni pe langa noi, pe 24 ori s-a urcat pe varf de la 8300 ori toata lumea a urcat pana la 8300, ca sa incerce azi pe 25.
Hotaram sa ne hidratam si sa mancam bine, mai avem azi o sansa. Trebuie sa intrebam la toate echipele care urca sau coboara de pe varf dupa pranz cine are intre 1 si 4 masti suplimentare de imprumut si cel putin 2 butelii de oxigen in plus – minim 3 pentru a ajunge pe varf si inapoi. Ne facem planuri, daca rezolvam cu mastile, putem sa urcam cu 1 serpas pana la 8300, care sa ne lase acolo 2 butelii, apoi doar cu celalalt pe varf. Facem planuri de consum de O2 si calcule de timp cat avem la altitudine, pana pe varf.
Pana la 16:00 nu reusim sa facem rost de nici o masca si nici de gaz, iar Abramov, patronul de la Seven Summits Club, care e pe munte si supravegheaza indeaproape clientii lui, ne consoleaza spunand ca si el a ajuns pe Everest din a 4-a incercare… Lopsang vine la noi in cort cu un ghem de sfoara spunand ca are o idee – sa prindem capetele de furtun cu ea si sa o innodam bine, cel putin la presiuni medii va rezista. Zis si facut, apoi ardem capetele pentru a nu se desfasura. Ne jucam cu focul pe langa buteliile de oxigen…
La 18:00 suntem in cort imbracati si pregatiti de ascensiune, mansoanele rezista. Insa pana la 20:00 nu putem iesi din cort in furtuna – intarziem si respiram gaz limitat… La 20:00 si cateva minute Lopsang ne striga de afara ca vantul a rupt cortul lor, nu mai au unde sa stea, si cum oricum e tarziu, putemn sa plecam in sus. Pe vant de 70km/h incepem sa urcam spre capatul pamantului… un frig crancen, cu un real feel de -35 -40 grade. In puf, cu 3-4 straturi de haine, cu incalzitoare in bocanci si manusi de puf simtim cum gerul ne pisca insa sunt departe de noi degeraturile. Urcam in noaptea din ce in ce mai neagra si mai rece…
La 8500m, in creasta, se crapa de ziua. Mai avem 6-7 ore pana sus si ne simtim foarte bine, iar moral cand apare soarele stim ca ne vom incalzi putin. Degetele sunt calzi toate 20, corpul asemenea, am reusit sa bem cateva guri in timpul noptii. Sunt cu Lopsang la 15 – 20 minute in fata lui Tibi si Lhakpa, hotaram sa ii asteptam sus si sa continuam ultimii 300m impreuna.
Tibi apare si el la Exit Cracks, fisurile care duc de la 8400m la 8550, in creasta. (centrul pozei, mai greu de distins)
Vedere de la 8550 spre nord, varful din centru – dreapta este Changtse, de aprox. 7000m, iar in departare (centru – stanga) cel mai inalt se vede fata sudica a Cho Oyu – 8201m, al 6-lea varf al planetei.
Se face ziua, suntem in urma celor care au plecat de la 8300 insa depasim cateva echipa si mergem sustinut. Nori de vant si furtuna, pe 26 stim ca s-a anuntat zapada si vreme urata. Tibi trece un pasaj expus, ca multe altele de pe traseu. In dreapta cateva butelii de oxigen goale zac pentru a fi recuperate la intoarcerea alpinistilor care le-au lasat acolo in drum spre varf. Totul este legat in corzi, mai vechi sau mai noi. Ce e lasat liber poate oricand sa zboare la o rafala mai puternica.
Imi fac o poza inainte de second step, pe care coboara deja o echipa de chinezi. Suntem la 8610m, cat al doilea varf al planetei si mai avem 2 ore pana pe varf.
Butelia lui Tibi se termina, pentru ca nu aveam suficient oxigen nu le-am schimbat in locurile mai OK de pe drum si trebuie sa facem acest lucru pe fata expusa a Everestului. 3500m cadere sub noi, ar fi bine sa nu scapam nici o butelie. Noi suntem legati foarte bine in coarda si avem grija sa stam bine sprijiniti. Lopsang incearca sa puna butelia noua, insa mansonul scapa. Pana sa reuseasca sa scoata manometrul si sa inchida presiunea o pierdem aproape complet. Lopsang ia si butelia mea pentru varf si o monteaza la masca lui Tibi cu grija, dupa ce prinde mansonul. Si aceasta incepe sa scape gaz, asa incat o demonteaza imediat.
Fara sa se gandeasca de 2 ori, la 8600m, isi scoate masca si i-o da lui Tibi, impreuna cu butelia lui pe jumatate plina. La acea altitudine in 20 minute isi va pierde cunostiinta si in aproape o ora va muri faxa oxigen. Lopsang o ia inainte in jos cu toata viteaza, Lhakpa il urmeaza, apoi Tibi si eu. Ma mai uit in sus o ultima data, abia mai am oxigen acum sa cobor – ultima butelie e la Lopsang in rucsac.
Tibi trece in fata mea pe langa cadavrul de sub second step – al doilea dintre ele. Ne aduce aminte ca nu avem ce cauta acolo sus, ca suntem acolo doar o fractiune dintr-o eternitate, doar cu multa pregatire si mult noroc. Suntem muritori, fragili si in acelasi timp sfidam legile naturii pentru a ajunge acolo, iar cei care fac greseli raman acolo. Este al 5-lea cadavru pe care il vedem si stim ca mai sunt 6-7 dupa second step.
Ma gandesc la Lopsang, ca poate din cand in cand poate respira din masca mea si asa putem ajunge la sub 8000… Cobor repede, ii depasesc pe Lhakpa si Tibi si ma duc dupa serpasul cu care am urcat toata noaptea trecuta, care neoficial este serpasul meu.
Aproape de 8500m, se vede tabara 3 de la 8300m. Noaptea parea mai abrupt, acum coboram repede si pare usor. Il gasesc pe Lopsang respirand oxigen din masca – imi spune ca dupa ce a simtit ca ii vine sa lesine si a vazut moartea cu ochii, s-a gandit sa curete de gheata unul din elementele respiratoare si apoi sa monteze una din buteliile aproape goale din rucsac – si asta a functionat! Nu apucam sa rasuflam usurati ca o zbughim in jos, cat de repede putem pe corzi, pentru ca pana la 7900 sa ne ajunga ce avem in butelii fiecare.
Ajung la 7900 cu 10 bari (din 220), cu oxigen pentru inca 20 minute cu 2L pe minut. Schimb acolo butelia cu una pe jumatate goala (de pe 24), care imi da inca 7-8 ore de oxigen.
La o ora si ceva dupa aceea ajung si Tibi si Lhakpa. Intre timp montasem corturile cu Lopsang, ambele rupte de vantul de cu o seara inainte. Cortul in care stau eu si Tibi are un bat lipsa si nu va rezista la un vant mai puternic…
In cort lui Tibi nu ii vine sa creada ce aprope am fost – sa ramana acolo sus, sa moara serpasul nostru, sa ajungem pe varf… Ne gandim cine e vinovat pentru toate astea, daca puteam sa facem altceva mai bine… Din cele 60 de zile de expeditie, am rezolvat si reparat impreuna toate mizeriile care ne-au fost puse in fata. Am urcat impreuna si ne-am simtit excelent pana in ultimul moment. Oxigenul nu a depins de noi din pacate, nu am avut experienta cu el.
Ne facem ceai si mancam ciocolata, se lasa seara. Stim ca la 7900 va fi vant puternic, si cortul nostru nu va rezista, iar fiecare mai avem seara 30 – 40 bari presiune in butelii – adica 2-3 ore de oxigen. La 23:00 pe 25 mai hotaram sa coboram, le spunem serpasilor ca ne vedem a doua zi in 2. Ei sunt obositi si trebuie sa coboare cu toate buteliile goale, asa ca decid sa ramana in tabara.
Viscolul incepe cum iesim din cort (care avea sa dureze 3 zile), insa pana la 7050m avem o coarda constanta. O scoatem din zapada cate 5-6m, continuam in jos pe ea. Dupa aproape 3 ore in care nu am vazut decat zapada in ochelari si cativa metri in fata frontalelor ajungem la cortul de la 7050. Acolo mai bem un ceai si ne culcam.
Dimineata pe un viscol crancen apar si serpasii, spunandu-ne ca am fost inspirati sa coboram si ca lor le-a fost frica de degeraturi cu o noapte inainte. Strangem impreuna, luam si noi cate o butelie de oxigen goala pe rucsaci si impreuna coboram spre ABC. Este 26 mai si ninge continuu. Dupa-amiaza o avalansa in tabara 1 ia cu ea 7 serpasi, care reusesc sa se salveze aruncand rucsacii. Norocul lor ca au fost toti legati de o coarda fixa, scapa doar cu cateava zgarieturi…
Adrian Fako, trimis din Zhangmu, 29 mai 2014
Everestul tau care este?
