6100m on Kommunismus – 2010.08.26
Cum ne-am obişnuit de ceva vreme, dormim mult şi cu spor. Deşi îi rugam pe lituanieni să ne trezească, e deja ora 10 iar noi suntem încă în cort, ronţăind ceva mâncare. Nici măcar ceasurile nu le-am auzit. La strangerea corturilor, Bob şi Katherin tocmai ce veneau din tabăra de bază. Suntem surprinşi cât de repede au urcat până aici. Dar ne povestesc căci au plecat de la 5 dimineaţa de pe gheţar şi ne liniştim, cunoscându-le performanţele tehnice. Din nou suntem ultimii ce plecăm, dar suntem obişnuiţi, într-un cort de 2 trei oameni se organizează mult mai greu.
În sfârşit, când ţi-e mai mare dragul începem şi noi a urca. Aceeaşi urcare abruptă, ce ne dă senzaţia că nu câştigăm teren. O urcare aşa abruptă imi aduce aminte de ultima porţiune pe Elbrus. Dar acum suntem aclimatizaţi, mai mult, avem batoane Redis cu noi.
Pe traseu apar şi primele crevase, ce nu se compară cu cele de pe Korje. Sunt mult mai mari, acoperite de zăpadă şi uneori teribil de periculoase. Trecem pe lângă ele ori peste sau prin ele. Sunt crevasele spectaculoasele ce le admiram din base camp zilele trecute întrebându-ne cum vom reuşi să trecem peste.
Dar pas cu pas, ori cu ajutorul corzilor fixe sau pioleţilor tehnici din dotare reuşim. Ştim deja cum stau lucrurile, ne organiză mult mai bine. Apar alte seracuri, urcăm aproape vertical pe ele. E partea de tehnică ce nu am apucat să o exersăm nicăieri. Călarim seracurile una câte una şi e o senzaţie aşa frumoasă. Numai să nu se desprindă de la locul lor….
Timpul trece pe nesimţite, şi ajungem la 5900 m cum ar indica altimetrul, unde găsim 2 corturi goale ancorate cel mai probabil de iranieni. Apropo de ei, sunt pe Kommu de mai mult de o săptămână şi se zvoneşte că au ceva probleme. Şi încă nu ne-am întâlnit cu ei.
Mai sus, la 6000, pe un serac, suntem avertizaţi de o eşarfă plină de sânge. E a unei iranience ce a căzut acum câteva zile. Ne sperie dar ne ambiţionează şi mai mult să avem grijă. Puţin mai sus, ajungem pe muchia Borodkin, celebră cândva pentru antrenamentele trupelor de elită ruseşti.
Mai avem o traversare periculoasă şi expusă iar apoi putem vedea platoul Pamir în toată splendoarea lui, dar şi locurile de cort de la 6100 m.
Urmează o coborâre apruptă, o creavsă de sărit ce ne pune ceva probleme, iar apoi drum întins până la corturi. Toată lumea e deja în corturi, şi-au construit ziduri de 2 metri înălţime din cărămizi de gheaţă(oare pentru ce?). Tabăra se află aproape de marginea superioară a platoului, pe un loc drept, unde vântul suflă cu intensitate maximă, mai ales noaptea.
Încă odata, luăm lopeţile în mâini şi începem toţi 3 a săpa la un loc de cort. Gheaţa e dură, şi ne ajută să săpăm în cărămizi. După o ora de efort intens, avem construit şi noi propriul nostru adăpost. În tabăra de la 6100 să fie vreo 6 corturi în total, dar toţi sunt inchişi, cine ar ieşi pe o aşa vreme. Doar Bob şi Katherine, ce vin să ne salute şi ne întâmpină cu un ceai cald. Frumos din partea lor, dar curând ne părăsesc, e de-a dreptul frig. Ne înghesuim şi noi în cort şi incepem monotonia caracteristică (Ceai, apă, supe, somn).
Dar monotonia de peste noapte e spartă de un viscol puternic şi o ninsoare abundentă!