Avalanche Danger – 2010.08.24

Ne trezim cu noaptea-n cap şi începem echiparea. Pentru prima oară folosim ham, coardă, cordeline, ascensoare, opt-uri, carabiniere şi toate celelalte echipamente de căţărat ce au ruginit până acum aşteptând să le folosim. La 6 dimineaţa, pe un frig năprasnic ne întalnim cu Ernest şi Sunny, omuleţii cu care credeam că vom urca împreună. Dar o echipa nu se formează cu o seară înainte, şi nici nu apucă să traversăm gheţarul căci cei 2 lituanieni au deja un avans irecuperabil. Suntem din nou pe picioarele noastre, e mai bine aşa, ne descurcăm altfel.

Urmeză porţiunea care se anunţă a fi cea mai periculoasă din tot traseul. E marcată cu cap de mort şi pericol iminent de avalanşă în toate hărţile şi cărţile studiate. E o trecere pe sub o masă imensă de zăpadă ce atârnă de un fir de aţă. Decidem că e mai bine să ne legăm în coardă pentru a sări mai în siguranţă crevasele. Ne mişcăm aşa încet încât toate echipele ne-au întrecut. Mersul legaţi în coardă nu e o opţiune prea bună într-o zonă cu pericol de avalanşe, mai ales căci ne încurcă.

Totuşi e prea dimineaţă pentru avalanşe astăzi. Suntem iertaţi, trecem de zona periculoasă, şi facem o pauză de schimbare a strategiei. Aveam ca plan să urcăm până la 5800 m, dar avem mult mai multa greutate pe noi, si e clar, nu suntem refăcuţi dupa zilele trecute. Mai mult, bătrânii ne recomandă să nu urcăm cu coarda pe noi, aşa că le ascultăm sfatul.

Ajungem la peretele ce din tabăra de bază pare vertical. Ei, se pare că are o înclinare intre 50 şi 80 grade. Sunt 2 variante..pe stâncă ori pe gheaţă. Pe stâncă tot am mai căţărat, pe gheaţă mai puţin, aşa că încercăm ceva nou.

Gentlemani fiind, îi lăsăm pe toţi să treacă înaintea noastră. Am rămas ultimii, dar avem noi grijile noastre, nu mai contează asta. Avem în faţă un perete de 700 m aproape vertical, un perete de gheaţă, şi nişte corzi fixe ce citisem cândva că sunt ca o ruletă rusească, trebuie să ai noroc să nimereşti coarda cea bună.

Începem ascensiunea, pentru prima oară întelegem la ce sunt bune ascensoarele. Iar în combinaţie cu pioleţii şi colţarii, câştigăm în altitudine. Totuşi se merge greu, căci şi cei dinaintea noastră se aşteaptă între ei. Puncte de asigurare nu prea există, aşa că improvizăm pe nişte ţancuri ce stau să cadă. Trecem de o coardă, a doua….în total sunt 6, iar ultima e cea mai lungă, mai mult de 200 m în lungime. Cei 700 m de perete urcaţi se resimt mai ales la nivelul braţelor şi antebraţelor, acestea fiind folosite foarte mult mai ales în cazul ascensoarelor.

Ajungem undeva pe un fel de şea, unde încercăm să ne tragem sufletul. De aici urmează un alt perete, nu aşa vertical, dar fără corzi fixe. O urcare de 200 m, abruptă şi expusă, ce ne stoarce de energie. Dar surpriză, sus ne asteaptă tabăra de la 5300 m. Ultima urcare a fost criminal de grea.

Clar, astăzi ne oprim aici, e timpul să ne hidratăm. Repede săpăm un loc de cort, zona e mult prea expusă de vânt, aşa că facem o gaură în zăpadă destul de adâncă.
E deja seară când ne apucăm de gospodărit, şi încă odată, prindem un apus de vis….