Acasă Expeditii First Acclimatization

First Acclimatization

0
First Acclimatization

First acclimatization – 2010.07.26

Poate ca aseara eram plini de adrenalina, dar dimineata s-a lasat cu dureri de cap, cu intensitate diferita!

Totusi, ne-am trezit pe la 7:30, am pregatit impreuna mancarea (lapte praf cu NUTRIFORT, cereale, 1 baton energizant si 2 vitamine), am spalat vasele, am reparat cat s-a putut din cortul in care locuiau Tibi si Radu si ne-am pregatit pentru o tura de aclimatizare. Dupa ce ne-am facut portia de flotari parca ne-au mai lasat durerile de cap.

Pornim in prima tura de aclimatizare, vedem omuleti ce merg inspre Cetireh, pe partea stanga a ghetarului Moskvina. Hotaram si noi sa facem acelasi lucru, sa ii urmam si sa urcam pana unde credem noi de cuviinta. Urcarea pare initial doar o simpla plimbare, dar curand, simtim din plin lipsa de aclimatizare, si facem pauze din ora-n ora.

Peisajul e fantastic, trecem pe langa seracuri imense, suntem pe o morena laterala. Ne propunem sa ajungem pana la 4600 m, desi in plan nu era acest lucru.
E o zi splendida, fara nori pe cer, si ne gandim oare cat va mai tine asa vremea.

Caci soarele e torid, puternic, prea puternic pentru noi. Resimtim din plin razele soarelui, iar ochii sunt primii afectati.

Desi cu ochelari de soare, incercam sa ne protejam cat mai mult. Incercam cu creme solare, ca tot avem de unde, dar mai punem si batice pe fata, consecintele putand fi grave. Pe traseu ne intalnim cu diferite natii (cehi, spanioli, americani, rusi etc.), fiecare e cu soarele lui.
Ajungem in final la 4600 m(cel putin asa indica altimetrul), stam o ora pe rocile de acolo, motaim, facem poze + filmuletele de rigoare.

Coborarea e putin dureroasa, prea mult soare pentru noi, dar, un lucru interesant ne atrage atentia. Flori de colt, la 4500 m, cand la noi sunt abia pe la 1600-2000m. Ne e frica sa le culegem, asa de firave si frumoase, la noi sunt ocrotite, dar aici…sunt cu miile, asa ca ne hotaram sa inghesuim cateva in buzunar.

Ne-am intors, in cele din urma, in BC iar un lucru ce il sesizam e ca toate echipele sunt mandre de tara lor. Improvizam, luam ceva pietre si 2 lemne, un Tapeband si arboram mandri tricolorul. De mult nu a mai ajuns steagull aici, suntem mandri de el …si cred ca si el e mandru de noi!

Mancam ceva, acel ceva ce vom manca in fiecare zi, si incepem sa ne extindem orizontul de cunoastere. Ne facem locul nostru de spalat vase, de luat apa, de facut dus, iar apoi incepem sa cunoastem lumea. Si luam pe rand. Ii eliminam pe cei ce vorbesc rusa (pentru ca alta limba nu vorbesc), dar suntem o mare familie internationala. Mickael e chiar langa noi, si surprinde prin modul simplu de viata ce il duce. Desi are 2 facultati, un master si un doctorat, propria lui firma….e un om nostim, deschis si extrem de simplu. Iar noi ne bucuram ca e langa noi. Mai incolo sunt cehii, pe partea cealalta de deal sunt ungurii, spaniolii, bulgarii, nemtii…si mai sunt multi care nu ii cunoastem…doar ne salutam cu respect.
Hotaram sa facem si primele poze cu sponsorii, profitam din plin de soarele de amiaza la 4200 m.

In randul rusilor agitatia e mare, ghizii vor marca rutele pe ghetar…cu stegulete.

Seara, ne bucuram de intuneric pentru a intra la dus, adica in parau. E frig, apa are vreo 2 grade, ne spalam repede si ne bucuram din plin de sacii de puf. Maine ne asteapta o zi grea… prima zi de urcare.

Speram sa ne aclimatizam OK, echipa sa functioneze. Se pare ca problema legata de SPOT a fost remediata. Vorobiova, here we come!…Dar mai intai somn! Noapte buna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here