De atunci au trecut 4 ani. 4 ani in care vorbele au devenit vis, visul a devenit tel si telul realitatea de zi cu zi. In tot acest timp am fost in diverse ture pe munte, cu prieteni vechi si noi. La inceput cu colegi de liceu, apoi cu oameni pe care nu ii cunosteam, ci pe care ii abordam pe site-urile de munte din Romania. Am vrut sa imi vad tara, iar in primul an am mers in munti tocmai ca sa cunosc mai multe. Visul a crescut, dupa doar un an stiam ca este acolo, ca vreau sa ajung sa fac si eu asta. Sa urc pe Muntele Alb. Iesirile la munte au fost mai dese, iar in fiecare vroiam sa invat mai multe, sa ma pregatesc pentru el. In Apuseni am invatat sa car, in Piatra Craiului sa traiesc fara apa, in Fagaras sa merg cu oameni cunoscuti pe internet, in Retezat sa merg cu echipament de iarna, in Parang sa merg noaptea, in Bucegi sa ma catar. De 2 ani visul a devenit tel si m-am apucat sa muncesc pentru el. In vacanta de vara din 2007 am ochit reducerile de la magazine de munte si am stiut ca e momentul. Am dat cam 1200 lei pe echipament, toti banii de vacanta. Stiam ca nu am sa mai plec nicaieri dupa cheltuiala asta, dar nu conta. O sa mai astept un an.

Toamna a venit cu intrarea in Aiesec. O organizatie unde am invatat sa comunic cu oamenii ca niciodata pana atunci. In primavara am experimentat autostopul pe 2000 de km, cu ocazia unei conferinte. O experienta inedita, un drum lung, un pret pe masura: gratis.

Aiesec mi-a modelat felul de a fi, de a vedea lumea. Mai multa incredere in mine, mai multa incredere acordata celor din jur.

In toamna lui 2007 am postat pe Carpati.org tura ce vroiam sa o fac: Mont Blanc. Dupa ce am fost de 1 mai in Bulgaria, la 2900m, s-a infiripat idea de a urca pe un varf mai mic inainte de Mont Blanc, pentru antrenament si pentru aclimatizare. O veche cunostiinta era atunci Grossglockner, cel mai inalt varf din Austria. Il vazusem in clasa a 9-a, cand am trecut cu masina prin apropiere. Inalt, ascutit, mai tehnic decat Mont Blanc. Am inceput sa caut detalii despre el, dar si despre Mont Blanc. Pe summitpost.org, pe forumurile romanesti, pe alte site-uri ale celor care au urcat acolo. Parea fezabil, Doar ca ambele cereau cunostiinte de catarare. Nu foarte avansate, deci aveam timp sa invat asta pana la inceputul verii. Am mai iesit pe munte si am inceput sa merg la panoul de alpinism. Doar acum, uitandu-ma in urma, pot vedea cum tot ce am facut s-a legat si m-a ajutat. Punctele s-au unit, imaginea a iesit intreaga. In 4 ani am reusit sa strang echipamentul pentru o tura pe acoperisul Europei, in 4 ani am invatat cat sa pot sa sper ca il voi urca. Echipa era in totalitate formata de pe Internet: Lucian, student la Geografie la Iasi, cu bursa Erasmus 6 luni la Geneva, viitorul coleg de cort; Andrei, absolvent de Comert la Bucuresti; prietenii lui, Georgiana s i Gabi, (zis si Gabila), pe care i-am cunoscut la o catarare in Bucegi; Stefan si Ileana, doua cunostiinte de-ale lui Andrei, cu care nu mai vorbisem pana atunci; Tibi, un tip care l-a abordat pe Andrei, care fusese foarte aproape sa urce Mont Blanc acum 2 ani, dar atunci nu reusise, iar anul acesta a vrut sa ni se alature. 8 oameni, care nu cunosteam mai mult sau mai putin, urmam sa ne intalnim pe 29 iulie la baza celui mai inalt munte din Austria, iar de acolo 2 saptamani sa urcam impreuna.