Mont Blanc – Cap. 1 – 2008.08.01

Coborarea de pe Grossglockner am inceput-o la fel de usor cum am urcat, legati, asigurandu-ne din loc in loc. E simplu, dar sa nu facem pe eroii acum. Majoritatea accidentelor se intampla la coborare. Ajungem pe stanci pana la limita zapezii, unde trebuie sa ne punem coltarii. Cativa turisti fara echipament coboara cu bete, legati unii de altii. Ni se pare prost planificata, intrucat panta este abrupta si lunga, plina de alpinisti. Imi pun coltarii, iau pioletul intr-o mana si incep sa cobor. Nu as vrea sa ne legam, aici daca aluneci trebuie sa te opresi singur in piolet. Nici nu apuc bine sa fac 2 pasi ca il vad pe Tibi cum trece repede pe langa mine, pe burta, cu o mica avalansa in urma lui. Prima mea impresie este ca “nu stie sa se opreasca in piolet?!”, apoi il vad cum incearca asta, dar numai capul I se mai vedem din zapada care curge pe langa el. Se opreste destul de repede, la cam 50 de metrii mai jos, strigandu-ne ca e teafar. Phiu, era s-o patim. Ne apropiem de el si obsevam e ca in principiu teafar, adica are o zgarietura frumusica in cot si o caura in tricou pe burta, urmata de o zgarietura. Daca aveam geaca, nu pateam nimic. Asa e, dar aici dracul isi baga coada cand nu suntem pregatiti. Macar nu e mai grav, hai sa coboram.

Ajungem la cort la amiaza, undeva intre 3 si 4. Mancam acum ceva? Nu stiu, ar fi bine sa coboram cat putem azi daca tot suntem ok. Pai daca ne ducem in jos, mergem pana la masini. Stefan propune sa mancam jos deci, aici doar asa ceva, pe fuga. Baietii strang repede, eu cu Lucian stam sa ne facem o supa. Gabila duce cortul in refugiu, sa se mai usuce, iar Tibi il strange repede si il baga in rucsac. Venim si noi imediat ce strangem, mai intai terminam de mancat, le stric celor care se duceau la caldura in refugiu. Imi bag catrafusele in rucsac iar Lucian incepe sa stranga cortul. Cele cateva minute intarziere pentru masa de pranz s-au dovedit a fi pe moment o mare greseala, caci a inceput grindina. Bucatele de gheata intrau prin aerisirile castii si pe gat, scurgandu-se pe spate. Neplacut in timp ce te grabesti sa nu iti fie udat tot echipamentul. Strangem din dinti, luam husa de la cort pe sus si ne hotaram sa o uscam si noi in refugiu. Mergem pana acolo, cu mainile inghetate si cu echipamentul umezit pe exterior. V-a prins? Da, asa se pare. Hai ca ne uscam putin si mergem. In 30 de minute, totul e in regula, ne-am incalzit la loc, tot grupul este gata de drum. Hotaram sa coboram spre masini, spre Kals, intrucat Stefan si Ileana au doua locuri in masina si ar putea sa ne ia si pe noi pana in Franta. Prima parte este coborare pe stanca, cu o mica asigurare intr-un cablu fix. Ne miscam repede, fara probleme. La zapada decid ca nu este nevoie de coltari, dar nu fac 2 pasi si pic in fund, alunecand cativa metrii pe zapada uda. M-am udat tot la chiloti, le strig celor din spate. Rasete. Daca te- incapatanezi sa nu-ti pui coltarii… Luati-o cu grija. De obice la coborare ma incalzesc, asa ca nu imi fac problem, ii usuc pe mine in cateva ore pana la masina. Urmeaza apoi o alta portiune de stanci cu cablu, pe care mergem apropiati si in viteza. La marginea ghetarului Andrei, Gabila, Geo si cu Tibi decid sa se lege in coarda. Urmarind pasii de pe zapada, consider ca nu este necesara asigurarea.

La fel cred si ceilalti 3, Lucian, Stefan si Ileana. Ne miscam mai repede fara. Nici coltarii nu ii mai pun, cobor in bete ca pe schiuri. Panta este lina, nu este pericol sa aluneci nicaieri. Undeva aproape de marginea stancoasa a vaii ne oprim ca sa ii asteptam pe cei 4 din spate. La stanci renunta si ei la coarda, urmand sa incepem sa mergem pe pietre. Coboram cu viteza, ne imprastiem pe tot muntele. Andrei alearga si ne lasa in urma, ramanand sa ne vedem la masina. Se vede de unde suntem parcarea, pare aproape. Doar pare, ca pana ajungem noi la cabana de la capatul vaii se face 8 jumatate, iar pana la parcare se intuneca. Jos, Gabila si Tibi se infig la bere iar eu si Andrei cautam un loc de cort. Sunt cateva, ascunse in padure, dar nu ma atrag asa de mult. Intorsi la masini, decidem sa mergem sa alegem un loc de cort. Stefan are insa o alta idee, sa mergem cu masinile mai jos spre Kals. Hm, astia au cam baut, nu se mai misca, plus ca le e lene. Datorita unor insomnii, Stefan ne spune ca nu poate sa doarma. Urmatoarea propunere ma face sa casc ochii mari si sa raman cu gura cascata: Hai sa mergem in Chamonix. Acum? Da, acum. Pai e 10 noaptea, sunt 700 de km. Pai si ce? Conduc la noapte si maine ma spal si dorm. Imi suna interesanta ideea, dar nu stiu ce sa zic. 700 km dupa ce azi am urcat 200 metrii si am coborat 1500? Ar insemna cel putin 24 de ore de lipsa de somn. Hm, ceea ce nu e chiar imposibil, am mai reusit si pana acum. Ileana nu este nici pro, nici contra, este ok oricum ar fi. Lucian are ceva indoieli, dar ar prefera sa nu mai dormim si azi in boscheti. In Chamonix ne spalam, spalam echipament, mancam si dormim bine inainte sa incepem sa urcam. Hai sa vorbim si cu ceilalti, sa nu se supere daca mergem noi inainte. Andrei si gasca sunt de acord, cu conditia sa le zicem ca am ajuns intregi. O sa ajungem intregi, va dam de veste.

Inghesuim bagajele in masina si ne pregatim sa facem distanta pana in Franta prin Italia. Nu mai fusesem exact pe autostrazile alea, stiam ca se platesc, dar speram sa fie mai putin ca in Elvetia. S-a dovedit a fi aproape acelasi pret. Stefan pune motorina de la ultima benzinarie deschisa in Austria si se pune pe pilotat.