Proiectul “Care este Everestul tau?” este o initiativa pentru Romania. Ne dorim sa impulsionam oamenii sa viseze si sa lupte pentru visele lor.
Campania si ascensiunea propriu zisa vor fi desfasurate sub patronajul Asociatiei
Nonguvernamentale Adventure Diplomacy, care se ocupa cu proiecte culturale si de aventura in Romania si in lume.
Obiectivele proiectului sunt urmatoarele:
sa avem un impact pozitiv in vietile romanilor
sa impulsionam oamenii sasi identifice vocatia si sa isi aleaga o directie in viata
sa punem in lumina importanta trecerii peste obstacole
sa ii ghidam pe tinerii implicati in proiectul educational sa isi indeplineasca visele
Proiectul “Care este Everestul tau?” este o initiativa pentru Romania. Ne dorim sa impulsionam oamenii sa viseze si sa lupte pentru visele lor.
Campania si ascensiunea propriu zisa vor fi desfasurate sub patronajul Asociatiei
Nonguvernamentale Adventure Diplomacy, care se ocupa cu proiecte culturale si de aventura in Romania si in lume.
Obiectivele proiectului sunt urmatoarele:
sa avem un impact pozitiv in vietile romanilor
sa impulsionam oamenii sasi identifice vocatia si sa isi aleaga o directie in viata
sa punem in lumina importanta trecerii peste obstacole
sa ii ghidam pe tinerii implicati in proiectul educational sa isi indeplineasca visele
Proiectul “Care este Everestul tau?” este o initiativa pentru Romania. Ne dorim sa impulsionam oamenii sa viseze si sa lupte pentru visele lor.
Campania si ascensiunea propriu zisa vor fi desfasurate sub patronajul Asociatiei
Nonguvernamentale Adventure Diplomacy, care se ocupa cu proiecte culturale si de aventura in Romania si in lume.
Obiectivele proiectului sunt urmatoarele:
sa avem un impact pozitiv in vietile romanilor
sa impulsionam oamenii sasi identifice vocatia si sa isi aleaga o directie in viata
sa punem in lumina importanta trecerii peste obstacole
sa ii ghidam pe tinerii implicati in proiectul educational sa isi indeplineasca visele
Fiind prea frig pentru a putea face ceva sau vizita, pe 11 noiembrie am plecat din Leh spre Delhi, unde am stat o noapte fiindca trebuia sa ne spalam si sa rezolvam cu bagajul in plus. Din fericire, prietenul lui Stelian din Delhi,Pawan, ne-a dat o mana de ajutor, fiind de acord sa tina la el acasa surplusul de bagaje pana la intoarcerea noastra.
Din Delhi am hotarat sa plecam spre Khajuraho, orasul templelor si al Kamasutrei, ca sa invatam sa ne relaxam putin si sa intelegem mai bine religia hindu. Pe 12 seara aveam trenul catre Khajuraho, urma prima calatorie cu trenul in India, 10 ore, la Clasa 3AC, un fel de vagon cuseta. Trenul arata bine, curat, am primit asternuturi , perna si o patura, tot trenul era plin, am gasit cu greu bilete.
Ma asteptam sa vad trenurile ca in filme, cu indieni urcati peste tot, dar, in mod surprinzator, nu a fost asa, trenul avea peste 15 vagoane, cu toate clasele, de la prima – cea mai scumpa, cu cele mai bune conditii, la cele intermediare 2AC, 3 AC, un fel de vagoane cuseta, pana la clasa a-2-a, cu banci de lemn si gratii la geamuri pentru a ii impiedica sa se urce pe acoperis. Drumul a fost linistit, am dormit mare parte din el… de dimineata pe la 5 ne-am trezit.
Eu am citit India Secreta de Paul Brunto, incercand sa inteleg mai bine ce vedeam si ce cautam, sa vad si eu o alta Indie, diferita de cea de la prima vedere. Desi nu am terminat-o inca de citit, am inteles ca intre India turistica si cea spirituala, adevarata, este diferenta de la cer la pamant, iar pentru a descoperi spiritualitatea hindusa e nevoie de o calatorie de cautare, in care nimic sa nu te abata de la scopul propus.
Pot spune ca prima calatorie cu trenul in India a fost o placere.
La 6 30 dimineata am ajuns in Khajuraho, gara este la 20 km de oras, asa ca am luat un tuc-tuc ( un fel de motocicleta cu 3 roti, acoperita) si drumul pana in oras a fost ca la raliu, fiecare sofer incercand sa-si arate indemanarea, al nostru a casigat detasat, ajungand inaintea tuturor in oras, desi eram ”doar” 7 oameni in tuc-tuc.
Orasul este un fel de targ, destul de mic, cu un centru unde se afla restaurante si magazinase, o parte noua a orasului ,satul vechi si de jur imprejur temple. Astazi, din 88 de temple mai exista doar 22, deoarece luptele dintre musulmani si hindu le-au distrus pe celelalte.
Sa va spun cateva cuvinte despre templele din zona. Templele au fost construite intre anii 950-1050 de catre dinastia Chandela, dupa declinul dinastiei in secolul 13, templele au fost lasate in paragina, abia in 1838 au fost redescoperite de catre un capitan britanic, de atunci oraselul a ajuns un punct turistic importat pe drumul dintre Delhi si Varanasi.
Templele sunt impartite in trei grupuri si apartin de doua religii diferite – Hinduism si Jainism, sunt o imbinare perfecta intre arhitectura si sculptura. Fiecare templu este inchinat unei zeitati si in sculpturile care le impodobesc regasim imaginii ale regilor, armatelor, bataliilor, casatoriilor, kamasutrei, zei, animale, plante si oameni in diferite ipostaze, dansand,cantand, facand dragoste, in pozitii de meditatie, de rugaciune, aducand ofrande zeilor, etc. Daca vreti sa aflati mai multe despre temple si istoria lor aici gasiti mai multe detalii : http://whc.unesco.org/en/list/240
In prima zi ne-am plimbat putin prin oras ca sa gasim un restaurant bun si ieftin, dupa ce am mancat am plecat catre templele de sud si satul vechi iar pe drum ne-am intalnit cu un pusti , Sachin, care a fost ghidul nostru pe toata perioada cat am stat in Khajuraho. El ne-a plimbat pe la temple si ne-a povestit despe ele, apoi ne-a dus in sat, unde am descoperit cat de important era pentru ei faptul ca toti locuitorii erau hindu, astfel am putut avea o imagine asupra modului de viata traditional al indienilor.
Eu m-am simtit rau toata ziua, asa ca dupa plimbarea asta am ramas la hotel. Tibi, Stelian si Cristina au mers seara la Sachin acasa, unde au facut cunostinta cu restul familiei, mama, un frate si o sora mai mari si un frate mai mic, au vazut deasemenea si casa lui: stateau cu totii intr-o camera, desi mai aveau o alta camera nelocuita deasupra.. Casa era una traditionala, ca majoritatea celor din sat, era construita din boltari, jos aveau un fel de veranda, de dimensiune camerei in care locuiau, unde vara pun cate un pat sau o plapuma pe jos si dorm acolo, iarna dorm cu totii in camera din spatele verandei, nu au usa sau geamuri, nici macar cate o carpa in locul acestora.In camera aceea 5 oameni aveau toate bunurile lor, un televizor, doua paturi de fier peste care erau puse plapumi, nu saltele, o masina de cusut si haine. O alta camera se afla la etaj, unde tineau graul pentru chapati ( un fel de lipie traditionala) si alte cereale. In fata casei aveau o curticica mica unde isi tineau vasele si gateau.
A doua zi am plecat catre cascada Renah, unde Sachin ne-a fost din nou ghid, am luat un tuc-tuc si am plecat spre cascada care se afla la 20 km fata de oras. Cascada era intr-un canion lung de 8 km si inalt de 60 m, acum apa era destul de putina, nefiind muson, arata totul foarte diferit de ceea ce vazusem in India pana acum, era o intindere imensa de roci, fara pic de vegetatie, iar prin mijlocul ei isi facuse loc raul. Dupa plimbarea la cascada am mers in jungla unde am vazut maimute, caprioare, antilope si multe pasari. A fost o zi relaxanta si o prima escapada in natura, … am vazut si India salbatica.
Inapoi in oras, seara a fost interesanta: dupa ce au cumparat tot ce era necesar Stelian, Cristina si Tibi au mers din nou acasa la Sachin sa manance impreuna cu familia lui, mama lui Sachin gatind pui chapati si orez. Mancarea a fost delicioasa, atmosfera relaxanta si intima.
Ultima zi in Khajuraho a fost de plimbare, am hoinarit pe strazile orasului si apoi in sat, am mers in timpul zilei la Sachin acasa, am vazut si eu pentru prima oara cum arata o casa traditionala si i-am cunoscut familia, mama lui ne-a facut ceai si in curand toti vecinii erau in curte, uitandu-se la noi ciudat dar prietenos, am fost inconjurati de copii si ne-am petrecut o dupa-amiaza linistita. Seara urma sa revenim si sa luam cina din nou cu ei, am cumparat mancare, plus ceai si zahar, sa le ramana dupa ce plecam si am mers la el acasa. Mama lui a inceput sa gateasca afara, la vatra mica, eu am facut o salata de rosii si am aflat cu stupoare ca in casa lor nu exista nici un cutit, taiau totul cu o secera mica. Mancarea a fost delicioasa si aveam un sentiment asa placut sa fii in mijlocul acelei familii, sa stai cu ei si sa vezi cum isi duc viata, pentru o clipa am facut parte din ceea ce inseamna cu adevarat viata in India.
Inainte sa plecam ne-am oprit la un internet-cafe… acum Sachin are cont de Facebook si adresa de mail precum si o mare dorinta de a invata sa scrie si sa citeasca. Il puteti gasi pe Facebook aici : https://www.facebook.com/sachin.rajak.969?fref=ts
Seara am plecat cu un tuc-tuc catre gara de unde urma sa luam trenul catre Varanasi. Am lasat in urma noastra un oras frumos si un Sachin trist si inlacrimat… Stelian a promis sa se duca si anul viitor si sa stea acasa la el.
Kartik Purnima Dev Diwali (India, Varanasi 2013) Has many names including the Diwali of the Gods and Tripuri Purnima. This day marks the victory of Lord Shiva over the demons Tripuri and is one of the most propitious day for worshipping of Shiva, next only to the Maha Shivaratri. In commemoration of burning and destroying the demons and their cities, this event, which occurred on Kartik Purnima day, is observed annually. While Diwali is the Rama’s (God in a human form) triumph over the demon, Dev Diwali celebrates the Global fight against evil forces that disturb the harmony of the universe and saving of the whole universe from the destruction. The whole month of ‘Kartik’ (October-November) is considered to be the most sacred among all the twelve months of the year.
Am pornit spre Stok Kangri pe 04 noiembrie 2013.
Inainte de a da start expeditiei, am petrecut cateva zile in Leh pentru aclimatizare si am pus la punct detaliile organizatorice cu agentia Traveller’s Paradise, care ne-a furnizat serviciile necesare ascensiunii. Echipa a fost formata din Tibi, Stelian, Oana (eu) si Cristina, care este o membra-satelit a acestei calatorii ce ajuta la si documentare. Am fost acompaniati de un ghid local, obligatoriu pentru orice expeditie montana pe teritoriu indian, conform Federatiei de Alpinism Indiene, un bucatar, un ajutor de bucatar si un ingrijitor de cai.
Pe 4 noiembrie dimineata ne-am reunit in satul Stok, cu echipamentul pregatit. Am incarcat lucrurile pe cai, am facut planul rutei si am inceput ascensiunea.
Urcusul pana la prima tabara, cea de la 4500 m, se face de-a lungul unei vai. Drumul este lin, dar traseul este acoperit cu bolovani, fiind fosta albie a unui rau, situatie in care bocancii rigizi de altitudine sunt destul de incomozi.
Dupa o bucata de drum, peisajul se schimba drastic. Apar munti ascutiti, cu forme ciudate, ca niste ziduri paralele colorate in negru, verde si rosu. Aveam senzatia ca suntem pe Luna. Pe tot parcursul drumului am fost insotiti de stegulete de rugaciuni budiste, stupe, sau gramezi de pietre cu mantre sculptate pe ele. Trecem pe langa o fortareata din secolul al XVI-lea, un element bizar in peisaj, care e un fel de simbol al rezistentei muntelui.
Dupa 6 ore am ajuns in tabara de baza, pe malul raului pe marginea caruia am mers pana aici, la 4500 m. Bucatarul, ajutorul de bucatar si ingrijitorul de cai, care au luat-o inainte, instalasera deja un cort mare de campanie care tinea loc de bucatarie cand am ajuns noi. Namgyal, bucatarul, ne-a pregatit pentru cina mancare indiana cu tenta occidentala, binevenita in conditiile in care ne aflam. Am petrecut seara ascultand povestile ghidului despre cultura locului, despre traseul pe care il urmam, traditiile si obiceiurile din Ladakh. Am aflat ca Ladakh-ul era cunoscut pentru practicarea poliandriei (faptul ca o femeie era sotia mai multor frati), obicei disparut in zilele noastre. Pe la ora 10 cand ne-am retras, temperatura era sub 0 grade, dar inca nu ningea.
In ziua urmatoare ne-am trezit la 8, ne-am bucurat de micul dejun sub razele soarelui, si ne-am pregatit pentru mutarea taberei la 5000 de metri. Peisajele deveneau din ce in ce mai ireale, steguletele de rugaciune ne acompaniau, urcusul se dovedea a fi din ce in ce mai buclucas, desi a avut loc in doar 4 ore.
Am decis sa montam o tabara intermediara pentru a micsora distanta pana la varf, avand destule zile la dispozitie pentru aclimatizare si pregatiri. Miercuri dimineata am pornit cu ghidul spre 5300 m intr-o tura de aclimatizare. Am luat cu noi o parte din echipament, pentru a usura transportul. Din pacate eu nu ma simteam prea bine, asa ca atunci cand am ajuns la 5100 m am decis sa ma intorc si sa ma odihnesc. Tibi, Stelian si Cristina au urcat pana la 5300 m .
In a patra zi am mutat tabara la 5300 m, cu gandul de a porni in ziua urmatoare, la ora doua dimineata spre varf. Drumul a fost anevoios. Incepuse sa ninga si temperatura a scazut foarte mult. Dupa 3 ore de mers am ajuns in punctul taberei intermediare, am pus corturile, am transformat zapada in apa si ne-am retras, pentr a fi odihniti pentru plecare. Temperatura a atins -40 de grade, totul inghetase si ningea incontinuu.
Noi ne-am trezit greu dar Stelian si Cristina s-au echipat mai rapid si au pregatit si echipamentul nostru de afara. Insa asteptarea in noapte si ninsoare la -40 de grade nu a facut decat sa complice lucrurile, plecand amandoi deja cu picioarele inghetate . Conform traseului, trebuia sa ajungem pana la baza ghetarului si apoi sa incepem urcusul catre varf, dar dupa o ora de mers, Stelian a spus ca nu isi mai simte degetele de la picioare. Ne-am oprit, Tibi i-a facut un masaj, i-am pus un incalzitor, dar situatia nu se imbunatatea.
Am ajuns si in punctul in care ne-am intrebat: ce decizie sa luam? Sa continuam ascensiunea, sau sa ne intoarcem? Tibi alege sa continue traseul doar cu ghidul. Stelian, eu si Cristina s-au intors la cort.
La cort nu mai era nici apa, nici mancare, iar din cauza temperaturilor scazute nu reuseam sa aprindem focul, asa ca nu a ramas decat sa asteptam. Dupa cateva ore care ni s-au parut ani, s-a intros Tibi insotit de ghid, ambii obositi si inghetati. Ajnsesera cu 100 m sub varf, dar din cauza frigului si a zapezii, nu au mai putut continua. Dupa ce s-au odihnit putin, am strans lucrurile, pentru a ne intoarce in tabara de la 5000 m, unde bucatarul, ajutorul de bucatar si ingrijitoul de cai ne asteptau.
Drumul de intoarcere parea nesfarsit. Bucatarul ne-a rasfatat cu pizza, tort si mult ceai. A doua zi urma sa pornim spre Leh. Coborarea a fost obositoare. Am mers de la 5000 m la 3500 m fara incidente.
Stok Kangri a fost un munte bun pentru a ne testa ca echipa, a verifica echipamentul si reactiile noastre la altitudine. Din pacate nu s-a lasat cucerit, insa targetul nostru de antrenament a fost atins.
21 Octombrie 2013, București
Echipa Everest România a ținut o conferință de presă în care a anunțat că va începe în primăvara anului 2014 proiectul escaladării vârfului Everest, proiect care a fost amânat din motive de siguranță.
La conferință au participat secretarul de stat al Ministerului Tineretului și Sportului, Carmen Tocală, campioana olimpică și consiliera ministrului Bănicioiu, Gabriela Szabo, membrii expediției, Pintilie Tiberiu, Pavalache Stelian, Harabagiu Oana, Fako Adrian și reprezentanții sponsorilor.
Secretarul de stat Carmen Tocală a prezentat planul proiectului Everest România și motivele amânării expediției și a exprimat îngrijorarea domnului ministru pentru siguranța membrilor expediției. Echipa românească ar fi fost singura care ar fi încercat escaladarea rutei nordice în sezonul de iarnă. Riscul fiind prea mare, s-a decis amânarea expediției pentru primăvara anului 2014.
Planul lărgit al expediției, va cuprinde si o etapă pregătitoare în India, între 29 octombire și 30 noimebrie, în care se vor escalada două vârfuri de peste 6000 de metri.
Etapa a doua a proiectului, care va fi și etapa principală, va avea în vedere escaladarea vârfului Everest, în primăvara anului 2014.
S-a adus în discuție și proiectul educațional inițiat de echipa expediției, în parteneriat cu EduJoy și cu Fundația Prețuiește clipa, proiect care are în vedere interacțiunea membrilor expediției cu tinerii, prin ateliere și prezentări motivaționale, în urma cărora copiii participanți își vor contura planul unui vis.
Reprezentanții presei au pus întrebări despre eventualele pericole pe care le presupune o asemenea expediție și au cerut detalii despre ruta abordată.
Sunt membru al expediţiei Româneşti Everest , membru fondator al asociaţiei Adventure Diplomacy, voluntar în diverse organizaţii de tineret şi, mai presus de toate, OM.
Motto-ul meu este: “ It`s not about altitude, it`s about attitude.”
De multe ori mă întreb ce căutăm acolo…răspunsul vine de fiecare dată: pentru că există! Pentru că nişte tineri au îndrăznit să viseze în stil mare, au avut curajul să îl împărtăşească altora, au avut răbdarea de a-l vedea cum se înfiripă, puterea de a trece cu nădejde peste momente dificile, nu s-au lăsat învinşi de cei care nu au crezut în ei, au avut certitudinea că totul va ieşi bine, încredere în prietenia lor şi, nu în cele din urmă, suportul, admiraţia şi dragostea celor din jur, către care gândurile noastre s-au îndreptat mereu. Şi aşa renaştem, mai puternici, mai hotărâţi, mai frumoşi! Prin atitudine învingem altitudinea…împreună cu voi, prin voi!
Realizări şi Expediţii Alpine :
Organizator Expediţia Montana Everest 2014
Organizator Cupa Mondială de Escaladă pe Gheaţă Buşteni 2010-2012
Absolvent al cursului de “salvator montan” – iniţiere iarnă SALVAMONT, 2011
Certificare “Tehnică Speologică Alpină 1” în cadrul clubului de speologie “Focul Viu”
Coordonator montan în cadrul şcolii de munte Pathos (www.ampathos.ro)
Ture hivernale în majoritatea masivelor din România
2006 -Alpi – vârful Mont Blanc (4807m)
2007 – Italia, Etna – 3330m – cel mai înalt vulcan activ din Europa
2008 – Alpi – ascensiunea vârfurilor Mont Blanc (4807m) şi Glossglockner (3798m)
2009 – Caucaz – vârful Elbrus (5642m) şi Ararat (5137m)
2010 – Pamir, Tadjikistan: Vorobiova (5712m), Cetyreh (6299m), Korjenevskaya (7105m), ascensiune parţială pe Ismoil Somoni Peak – 7495m
2011 – vârful Mont Blanc (4807m), Himalaya, Cho Oyu (8201m) – depăşeşte limita celor 8000 m.
2012 – M-ții Pamir, trei vârfuri: Vf. Korjenevskaya (7105 m), Vf. Lenin (7134 m), Vf. Kommunismus (7495 m). Am fost singurii români care au realizat această performanță. Alături de noi s-au aflat încă trei alpiniști – doi britanici și un rus.
Realizări pe plan media:
Interviuri TV (Pro TV, Antena 1, Prima, Sport.ro), presă scrisă şi on-line (Discovery Channel, Realitatea.net, Adevărul.ro, Gălăteni.net, Ziarelive.ro, Click.ro, Ziare.com, Libertatea.ro, Descoperă.ro), radio (Radio Zu, Pro FM Galaţi, Radio Guerilla, Radio 3net, Radio Linx).
Diferite activităţi de voluntariat pentru Crucea Roşie, reprezentând România în problema recensământului rromilor de lângă Roma, diverse articole în “Il tempo”, precum şi în ziare româneşti, organizator din partea României a taberei “Crucea Roşie 150 de ani”, Solferino, Italia în 2009 şi 2013.
Articole pe tema ascensiunii pe Ararat în diverse ziare din Turcia, prezentări ale expediţiilor din Alpi şi Caucaz în Iaşi şi Bucureşti.
ADRIAN FAKO
Care este Everestul meu?
Sa reusesc sa fac ceea ce altii cred ca este imposibil. In 2014 vreau sa fiu cel mai tanar roman care urca pe Everest si sa-i inspir si pe cei din jur sa isi urmeze visul propriu.
Realizări şi Expediţii Alpine :
2008 – Rila, Bulgaria: Mussala (2925m) şi în Pirin, Bulgaria: Vihren(2914m)
2008 – Mont Blanc (4810m), Franța şi Grossglockner (3798m),Austria
2009 – Caucaz, Rusia: Elbrus (5642m) şi Lyalver (4350m)
2010 – Pamir, Tadjikistan: Vorobiova (5712m), Cetyreh (6299m), Korjenevskaya (7105m), ascensiune parţială pe Ismoil Somoni Peak 7495m
2011 – Himalaya, Cho Oyu (8201m) – depăşeşte limita celor 8000 m.
Sunt în prezent masterandă în cadrul Departamentului UNESCO al Universităţii din Bucureşti, la programul de Master Management Intercultural, iar în timpul liber practic alpinismul. Am înfiinţat alături de Tiberiu Pintilie şi Adrian Fako Asociaţia Adventure Diplomacy pentru că ne-am dorit să împărtăşim şi celor din jur experienţele noastre pe munte şi să îi facem să creadă că orice vis este posibil, dar este nevoie de multă muncă, răbdare şi pasiune.
Pentru mine muntele înseamnă o rupere din cotidian. La munte uit de griji şi de ziua de mâine, mă bucur doar de privelişte şi aerul curat, dar în acelaşi timp îmi întăresc caracterul şi îmi încerc limitele. Cu fiecare ieşire la munte capăt mai multă încredere în mine şi mai multă motivaţie, dorind să mă autodepăşesc, să ajung de fiecare dată cât mai sus, să fiu cât mai bună.
Realizări alpine:
trasee de alpinism în masivul Bucegi
ture hivernale în România (Piatra Craiului, Făgăraş, Bucegi, Retezat, Parâng)
2010 – expediţie în Ararat (5165m), Turcia
2011 – expediţie în Alpi: Mont Blanc (4810m), Franţa – până la 4365m-Refugiul Vallot
2012 – expediţie în Alpi: Mont Blanc (4810m), Franţa
din 2012 Membru fondator al Asociaţiei Adventure Diplomacy, funcţia de Vicepreşedinte
din 2010 Membru al Clubului Alpin Român,
din 2009 Membru al Clubului Montan PATHOS,
2010, 2011,2012,2013,2014 Organizator în cadrul Cupei Mondiale de Escalada pe Gheaţă – Buşteni
2009 – prezent Participare la numeroase activităţi şi proiecte în cadrul Asociaţiei Montane Pathos şi Asociaţiei Adventure Diplomacy ( plantari, ecologizări în zone montane, organizare excursii montane)
