Români pe Everest (National Geographic Romania 2003)
Cel mai înalt bivuac: Cortul lui Ticu Lăcătușu la 7850 m altitudine, în traseul spre Everest prin fața nordică. În următoarele ore, cei trei coechipieri ai săi au abandonat ascensiunea.
Timp de peste 30 de ani, alpiniştii români au privit spre piscurile Himalayei peste Cortina de Fier. Prin anii 80, o viză de ieşire din ţară era mai inaccesibilă decît un optmiar şi puţini au reuşit să depăşească birocraţia şi precaritatea mijloacelor.
Pionierii
În anul 1985 a pornit spre vîrful Gurja Himal expediţia condusă de Taina şi Emil Coliban şi naturalistul Ovidiu Bojor. După moartea medicului Cezar Vergulescu, echipa s-a destrămat, dar Marius Mărcuş împreună cu un alpinist nepalez au atins totuşi vîrful.
Expediţia spre Broad Peak din anul 1987 a fost un eşec. Acest vîrf de 8.047 m a fost urcat cinci ani mai tîrziu de Constantin Lăcătuşu, în cadrul unei expediţii americane. În 1992, prima echipă feminină românească de Himalaya, formată din Taina Coliban şi Sanda Isăilă, dispare în încercarea de escaladare a vîrfului Dhaulagiri (8.167 m). După o tentativă nefinalizată în anul 1994, la 17 mai 1995 Lăcătuşu devine primul român care ajunge pe Everest.
Temutul vîrf Nanga Parbat (8.125 m) este abordat în anul 1996 de expediţia condusă de Răzvan Petcu. Vremea nefavorabilă opreşte echipa la aproape 8.000 de metri. Răzvan Petcu şi Gabriel Stana încearcă să forţeze înaintarea, dar dispar sub o uriaşă avalanşă. Unul dintre supravieţuitorii expediţiei, Mihai Cioroianu, reuşeşte în anul următor să atingă vîrful, împreună cu trei spanioli, dintre care unul moare la coborîre. În 1998, înrăutăţirea vremii opreşte expediţia Clubului Alpin Transilvania la 7.800 m pe Nanga Parbat şi întoarce pe Cho Oyu de la 7.500 m echipa Galescu – Lăcătuşu. Cioroianu reuşeşte să urce un alt optmiar, Gasherbrum II, cu un coechipier italian. El moare în 1999 în tentativa de ascensiune a piscului K2 (8.611 m, al doilea vîrf al Terrei). În numai zece ani, românii au cucerit cîţiva optmiari, inclusiv Everestul. Din păcate, aceste performanţe au costat şase vieţi.
Lăcătuşu
Ticu Lăcătuşu este unul dintre alpiniştii care au recuperat startul întîrziat al românilor spre Himalaya.
În anii 1990-1991 realizează două premiere în Caucaz. Un an mai tîrziu urcă Broad Peak, primul optmiar cucerit de un român. În 1993 continuă premierele în Caucaz. În plină formă, porneşte în anul următor spre Everest, pe un traseu în premieră mondială (prin Tibet, pe faţa nord-estică), şi ajunge pînă la 8.100 m. Dar intervine în acţiunea de ajutorare a unei expediţii internaţionale, salvînd un canadian de la moarte. Ratează astfel vîrful, dar obţine ceva mai preţios: „Viaţa unui om este mai presus decît orice munte. Fără această solidaritate nu ar mai exista nimic, iar eu aş abandona definitiv escaladele“. Comitetul Olimpic Român îi acordă Premiul Fair Play. Va ajunge în anul următor, pe ruta versantului nordic.
Escaladarea celui mai înalt vîrf european, Elbrusul, în 1993, îi dă ideea proiectului Top 7 – de a urca pe „acoperişurile“ celor şapte continente: 1995 – Kilimanjaro, Africa, 1996 – Aconcagua, America de Sud, 1997 – Denali, America de Nord, 2000 – Carstensz Pyramid, Australia-Oceania, 2001 – Mount Vinson, Antarctica. Doar 75 de alpinişti ai lumii au reuşit această remarcabilă performanţă.
Revine în Himalaya de mai multe ori, urcînd încă doi optmiari, cea mai dificilă fiind ascensiunea într-un timp-record, singur, a piscului Cho Oyu (8.201 m).
„În Europa, chiar în cele mai dificile ture am o senzaţie de acasă, sînt agăţat în pereţi, dar zăresc luminile caselor din vale. Însă în Himalaya te afli la distanţă de săptămîni de cel mai apropiat om, de primul arbore. Izolarea aceasta te marchează psihic, trebuie să fii tare pe termen lung…“
În prezent, Lăcătuşu se ocupă de protecţia munţilor săi natali din judeţul Neamţ şi pregăteşte alte premiere în Himalaya.
Everest 2003
David Neacşu, sufletul expediţiei Everest 2003, a „escaladat“ mai întîi obstacole logistice şi financiare.
Perseverent şi convingător, David a obţinut banii necesari de la guvern şi de la sponsori privaţi. „Am pe birou un Everest de hîrtii şi dosare. Iată, eu mi-am făcut vîrful.“
Membrii expediţiei poartă cu ei aparatură şi facilităţi de filmare şi transmisie în direct prin Turaya, satelitul geostaţionar pentru Asia. Un lanţ-ştafetă de şerpaşi duc casetele filmate de operatorii-alpinişti pînă la baza de la 5.200 m, echipată cu două grupuri de montaj. „Întreaga expediţie este transmisă pas cu pas, culminînd cu zoomarea finală pe alpiniştii care flutură tricolorul pe Everest.“
Expediţia îşi poate atinge sau nu obiectivele, dar un lucru este cert: fiecare telespectator va trăi pe viu aventura, cu eforturi, speranţe, succese sau decepţii alături de alpinişti.
La expediţie participă şi gorjeanul, stabilit în SUA, Gheorghe Dijmărescu, considerat „unul dintre cei mai buni alpinişti în viaţă din lume“ (everestnews.com). El a atins deja vîrful de patru ori consecutiv între 1999 şi 2002, inclusiv fără oxigen şi şerpaşi. Ce steag a fluturat pe Everest românul-american?
„M-am pozat cu fanioane şcolare şi ale cercetaşilor şi mai ales cu steagul Centrului pentru Transplanturi din Hartford, unde tatăl meu a dobîndit, o dată cu un nou ficat, o nouă speranţă de viaţă. M-am bucurat să-mi dedic victoria acestei instituţii.“
Mai mult decît un portdrapel al steagurilor naţionale şi ţintă pentru orgolioase cruciade, Everestul devine o unitate de măsură a cooperării şi a calităţii umane.
Dacă el reuşeşte în acest an două ascensiuni consecutive pe Everest, după cum şi-a propus, ajunge printre puţinii care au atins de şase ori vîrful, iar soţia sa, Lakpa Sherpa, prima femeie cu trei Everesturi în palmares.
Text: Cristian Lascu
(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din mai 2003)
sursa: http://www.natgeo.ro/explorari/alpinism/7497-romani-pe-everest
Povestea alpinistului gălăţean care, în 2012, a dovedit că nu există imposibil
Tiberiu Pintilie a reuşit să cucerească, într-o singură expediţie, trei vârfuri muntoase de peste 7000 de metri, din Pamir. Unul după celălalt! Acest maraton alpinistic, realizat cu un efort aproape supraomenesc, constituie o premieră în România.
Alpinistul Tiberiu Pintilie încheie acest an privind în urmă cu satisfacţia de a mai fi cucerit încă trei „şaptemiari” şi înainte, cu temeritate, la planificata expeditie din primăvara anului viitor, pe Everest – Mecca alpiniştilor. Tânărul gălăţean, în vârstă de 28 de ani, are ca ţel în viaţă să infigă steagul ţării sale, de cât mai multe ori, sus de tot, la graniţa dintre Pământ şi cer.„Trei dintr-o lovitură”
Anul acesta, în luna august, Tiberiu Pintilie şi Lucian Roşu, de 24 de ani, din Iaşi, au reuşit împreună să escaladeze trei vârfuri din lanţul muntos Pamir: „Lenin”, de 7.134 metri; „Korjenvskaya” de 7.105 metri şi „Ismail Somoni” (sau „Kommunismus”), de 7.495 metri. Toate trei au fost cucerite în cadrul aceleiaşi expediţii. Cei doi alpinişti sunt singurii români care au reuşit performanţa de a escalada, unul după celălalt, într-o singură expediţie, trei munţi de peste 7.000 de metri, iar efortul lor poate fi catalogat fără exagerare de-a dreptul supraomenesc.
„Am vrut să mergem într-un loc în care foarte puţini români au ajuns. Pentru noi era ceva nou, un mister, asta ne-a atras Am îndurat temperaturi de minus 20 de grade, ninsoare, viscol, ne-am şi îmbolnăvit, dar am continuat. şi am reuşit. Asta este tot ce contează”, spune simplu Tiberiu.
Cei doi alpinişti mai au însă de dus încă două bătălii în Pamir pentru o minunată victorie la care deja visează.
„Acum avem în plan să ajungem şi pe celelalate două vârfuri de peste 7.000 de metri din Pamir, Khan Tengri (7010m) şi Pobeda (7439m) – pentru a fi primii români care primesc medalia «Leopardul Zăpezii», râvnită de toţi alpiniştii din lume. Se acordă doar celor care urcă pe toţi cei cinci şaptemiari din Pamir”, ne-a mărturisit Tiberiu.
Anul viitor, şi mai sus
Alpinistul spune că planurile sale pentru anul 2013 au două jaloane principale.
„În primăvară, vreau să ajung pe Everest pentru a sărbători, la 8.848 de metri, împlinirea a 10 ani de la prima expediţie românească pe cel mai înalt vârf de munte din lume şi 60 de ani de când acesta a fost cucerit. Apoi, dacă mă voi întoarce cu bine şi voi fi sănătos, în vară, urmează ceilalţi doi şaptemiari din Pamir, care mi-au rămas”, ne-a mai spus alpinistul gălăţean.
Pentru Tiberiu, Everest nu este primul „optmiar”. Anul trecut, în luna octombrie, el şi prietenul său Adrian Fako, au escaladat Cho Oyu, unul dintre cele 14 vârfuri cu înălţimi de peste 8.000 de metri ale munţilor Himalaya.
Alpinistul de la malul Dunării mai are la activ numeroase alte escalade: în anul 2006 pe vârful Mont Blanc (4807metri) din munţii Alpi; în 2007 pe vârful Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa (3330 metri); în 2008, din nou pe Mont Blanc şi Glossglockner (3798); în 2009 pe vârful Elbrus (5642 metri) din Caucaz şi în acelaşi an, pe muntele Ararat (5137 metri) din Podişul Anatoliei; în 2010 pe vârfurile Vorobiova (5712 metri), Cetyreh (6299 metri) şi Korjenevskaya (7105 metri) din munţii Pamir.
Contribuţia domnului învăţător
Tiberiu Pintilie s-a născut La Galaţi, a absolvit Liceul Vasile Alecsandri şi apoi secţia Informatică managerială a Universităţii Româno-Americane. Are un master în Informatică şi lucrează ca tehnician telecomunicaţii NXDATA.
„Meritul de a-mi fi stârnit atracţia pentru munte îi aparţine celui care m-a învăţat să scriu şi să citesc, domnul învăţător Ionel Boza. Organiza nişte excursii şi tabere extraordinare din care păstrez amintiri de neuitat. De aceea, atunci când, în timpul facultăţii, am dat peste reclama unei şcoli de munte, n-am ezitat să mă înscriu, iar restul a venit de la sine”, mărturiseşte Tiberiu Pintilie.
Tânărul alpinist ne-a povestit că la prima sa ascensiune „serioasă”, pe unul din munţii de peste 4400 de metri din Alpi, a căzut în zăpadă epuizat înainte a junge pe vârf.
„Am adormit instantaneu cu ochii la vârfşi asta m-a îndârjit. După cinci ani, aveam să ajung prima oară pe Korjeneskaya şi normal că apoi mi-am dorit un optimiar. Aşa s-a născut proiectul Himalaya 2011. Ne-am propus să urcăm fără oxigen de rezervă pe Cho Oyu (Zeiţa din Turcoaz, în limba nepaleză) şi fără şerpaşi. Am ales acest munte pentru că din vârful lui se vede marele Everest”, spune Tiberiu.
Dincolo de limite
Gălăţeanul nostru a reuşit să demonstreze că pot fi depăşite propriile limite, fizice şi psihice.
„Nimic nu este simplu, cu atât mai mult să ajungi la peste 8.000 de metri, dar ceea ce devenim pentru a ajunge acolo, ceea ce aducem înapoi odată ce ne-am atins obiectivul este o călătorie incredibilă care merită ani de pregătire, trăită cu fiecare secundă care trece şi cel mai important, transmisă mai departe”, afirmă Tiberiu Pintilie.
După cele trei reuşite în serie de anul acesta din munţii Pamir („Acoperişul lumii”), mesajul trimis celor de acasă de către Tiberiu, Adrian Fako şi Lucian Roşu, cu ajutorul telefonului prin satelit, a fost: “Nu încetaţi niciodată să visaţi, să credeţi în visele voastre, să vreţi mai mult decât oricine, să le îndepliniţi. Imposibilul există doar în gândul vostru. Noi am visat, am vrut şi am luptat pentru visul nostru până la capăt. Pentru că nu contează altitudinea, ci atitudinea!”
Apropo de atitudine, Tiberiu a mai povestit că în 2011, în Himalaya, sub ochii săi, şi-au pierdut viaţa doi alpinişti dintr-o altă expediţie dar că, oricât de impresionat a fost, nu s-a întors din drum. Şi asta cu toate că ştia că dincolo de altitudinea de 7.300 de metri, de unde începe ceea ce alpiniştii numesc „zona morţii”, fără butelie de oxigen, la o temperatură de -30 de grade Celsius, ar fi putut avea aceeaşi soartă dar a reuşit să treacă şi de bariera limitelor psihice.
„Presiunea atmosferică pe Cho Oyu este aproximativ o treime din cea de la nivelul mării, ceea ce înseamnă că în aer există doar o treime din oxigenul necesar organismului uman. Utilizarea oxigenului suplimentar îţi permite să treci peste limitele corpului tău, dar alpinistul nu îşi va mai testa limitele sale, ci pe cele ale echipamentului. Noi am dorit să depăşim limitele noastre”, afirmă Tiberiu Pintilie.
Escaladă în zonă de conflict
Anul acesta, în drum spre cea mai înaltă culme muntoasă din Pamir, Kommunismus, cei doi alpinişti au hotărât să-şi facă aclimatizarea pe vârful Lenin din Kârgâstan aşa că au fost nevoiţi să traverseze Tadjikistanul într-un moment în care această ţară era în conflict armat cu cea vecină, Afganistan.
„Ştiam că era zonă de război, aflasem că fuseseră ucise vreo 300 de persoane la graniţa dintre cele două ţări, dar ne-am continuat drumul şi am ajuns acolo unde ne propusesem”, afirmăTiberiu.
Sprijin pentru performanţă
„Pentru expediţia în Himalaya de anul trecut, un ajutor preţios am primit de la cosmonautul Dumitru Prunariu, care ne-a facilitat accesul la antrenamente în camera hiporbarică de la Institutul de Medicină Aerospaţială, de asemenea de la Clubul Oţelul Galaţi, al cărui steag a ajuns pe Cho Oyu, de la Casa Regală a României şi Ambasada Chinei. Anul acesta, pentru Pamir, ne-au ajutat Sony România, Universitatea Româno-Americană, redacţia cotidianului “Viaţa Liberă” şi toţi sponsorii precizaţi pe site-ul nostru. O menţiune specială se cuvine să fac pentru domnul Alexandtru Valah, cel care se ocupă de pregătirea noastră fizică şi cu care am început deja antrenamentele pentru Everest. Tuturor le mulţumesc din suflet”, ne-a mai spus alpinistul gălăţean.
Alpinismul ca filosofie
Tiberiu Pintilie are o filosofie proprie despre înfruntările cu muntele.
„Este foarte important să te întorci sănătos din expediţii şi asta, nu doar pentru tine sau pentru familie, ci şi pentru ceilalţi, ca să le arăţi că se poate, că limitele umane sunt relative şi pot fi depăşite. Că se poate trece peste încercările grele, că psihicul poate ajuta enorm fizicul. Mintea omului poate face lucruri absolut excepţionale şi, ajuns acolo sus, la mii de metri, asta devine o certitudine”, afirmă Tiberiu Pintilie.
Tibi cum îi spun prietenii este membru al Clubului Alpin Român şi al Şcolii de munte „Pathos” unde le oferă alpiniştilor începători un exemplu de siprit civic sau ceea ce el numeşte „echilibrul dintre drepturi şi obligaţii”.
„Adventure Diplomacy”
Tiberiu şi prietenii săi îndrăgostiţi de munte au creat şi un site „Adventure Diplomacy” pe care îşi împărtăşesc gândurile şi trăirile din expediţiile lor extraordinare.
Iată doar câteva dintre convingerile acestor tineri, preluate de pe site:
„Suntem o echipă de alpinişti pasionaţi de altitudini mari. Scopul nostru este să atingem cele mai înalte vârfuri, promovând imaginea României în expediţiile pe care le organizăm.”
„Suntem ferm convinşi că excelenţa este mai mult o atitudine decât o abilitate, iar misiunea noastră este aceea de a trezi această atitudine în oamenii cărora le împărtăşim experienţele noastre de pe munte”
„Orice vârf poate fi atins şi orice vis poate fi îndeplinit atât timp cât munceşti pentru el, lupţi pentru el şi, cel mai important, crezi în el”
„Credem că adevăratul curaj nu înseamnă să îţi setezi obiective îndrăzneţe, ci să poţi avea încredere că le poţi îndeplini cu succes, încredere în colegii care îţi sunt alături şi în toate relaţiile pe care le construieşti pe acest drum”.
„Cel care îşi iubeşte ţara o poate schimba. Cinstim fiecare victorie ridicând steagul ţării pe vârf şi, indiferent de situaţie, moment sau oamenii pe care îi întâlnim, ne păstrăm şi ne respectăm identitatea: o echipă de alpinişti români”.
