Cea mai tanara echipa romaneasca care isi propune sa cucereasca cel mai inalt varf al planetei se apropie cu pasi repezi de destinatie. Tiberiu Pintilie ne povesteste despre experienta pe care au avut-o la traversarea granitei din Nepal in Regiunea Autonomă Tibet.

Dupa o saptamana de stat in Kathmandu a sosit vremea sa purcedem catre Everest. Pe data de 12 aprilie, la 7 dimineata, am plecat de la hotel catre agentie, unde ne astepta un autobuz plin ochi cu bagaje, atat inauntru cat si deasupra lui. Domnul Pasang, fondatorul agentiei Sherpa Adventure ne-a inmanat permisele de varf si vizele pentru China, povatuindu-ne cum numai un parinte face cu copiii lui, pe unde sa mergem, ce sa facem, ce sa nu facem, cu cine sa vorbim si, mai ales, ce sa vorbim. Pentru mine si Adi a avut stegulete de rugaciune, biletele cu binecuvantari si cate o esarfa, pentru a le lasa pe varf drept ofranda zeilor; aceleasi lucruri le-au primit si serpasii Lhakpa Dai si Lhopsang. Oana, Gabi si Kumar au primit stegulete de rugaciune care trebuia sa fie puse in corturi si pe cortul de bucatarie.

Dupa aceasta mica ceremonie am urcat in autobuz si am pornit spre Kodari, orasul de la granita Nepalului cu China. Aveam de parcurs 130 km. Dupa 6 ore de mers cand pe sosea, cand in praf, 6 controale ale politiei in care am admirat tehnicile de escalada ale domnilor pe si prin bagajele noastre din si din afara autobuzului si cateva opriri am ajuns la granita.
Datorita relatiilor agentiei am trecut repede prin toata birocratia din Kodari si, timizi ca niste fete la maritat, am ajuns la jumatatea Podului Prieteniei unde ne-am oprit in fata unei linii rosii. Ne-am incolonat toti exact cum scria in permisul de trecere, cu pasaportul in mana si zambetul cat China am traversat unul cate unul in noua tara care va fi pentru cateva luni o noua casa pentru noi – Republica Populara Chineza. Dupa ce am trecut printre cei doi soldati care aratau impecabil, am intrat in cladirea unde aveam sa fim supusi controalelor de rutina mai bine de 30 minute: pasapoarte, permise, continutul rucsacurilor, harti, scopul si durata vizitei. Ne-am urcat in jeep-uri sa pornim catre Zhangmu, prima oprire in China, aflat la 2000 m altitudine. Intre timp a inceput o ploaie torentiala si cand am ajuns la hotelul din Zhangmu, omul de la agentie ne-a indemnat sa ne ducem direct la Nyalam, pentru a evita posibile alunecari de pietre care sa blocheze drumul.
Aici am intampinat si o prima provocare: fiind sambata, zi de sarbatoare la ei, bagajele nu puteau trece granita impreuna cu noi. Din cauza presiunii timpului, ne-am impartit in 2 grupuri: Kumar si Lhakpa Dai au ramas cu bagajele, iar noi impreuna cu Lhopsang am continuat spre Nyalam.
Am mancat rapid si am pornit catre Nyalam la 3600m, pe drum ploaia se transformase deja in zapada. Si astfel am ajuns de la 30 de grade in Kathmandu la -10 in Nyalam. In camerele in care trebuia sa stam ne astepta o temperatura de un singur grad, si acela Celsius…iar butoaiele cu pufoaicele si imbracamintea groasa erau in Kodari. Ce e de facut? Nu o sa ne poticnim tocmai aici, tocmai acum! Asa ca ne-am imbracat cu tot ce aveam la noi plus niste halate gasite prin dulapurile lor unul mai roz ca celalalt si am plecat la masa.
Dar ce masa…cu bucate din belsug, una mai fiarta si mai fara gust ca cealalta. Bucatarul era imbracat intr-un halat de un alb care aducea mai degraba aminte de nenea Ghita macelarul din Obor, hangitele una si una, dar toti cu un zambet mare pe fata si inimosi foc. Nu ne-a luat mult pana am intrat in atmosfera locului si mai cu o gluma, mai cu o vorba de duh despre ciorbita noastra de acasa am lasat betele chinezesti la o parte si am trecut la ale noastre linguri si furculite, servind cat putea fiecare de pe masa rotunda si rotitoare din fata. Am intalnit multi alpinisti de multe nationalitati: unguri, polonezi, americani, indieni. Dupa masa si o scurta discutie cu ei, ne-am dus direct la somn. Deoarece in camere ramasese in asteptare acelasi un grad Celsius am hotarat sa ne mutam cu totii intr-o singura camera si sa cerem un resou de la receptie. Ne-a fost dat unul, dar am fost avertizati ca este posibil sa ia foc, asa ca il tineam putin, dupa care il inchideam si tot asa pana cand temperatura a ajuns la 5 grade.
Nyalam este un orasel aflat la distanta mare de orice asezare, cu multa armata, o populatie mica si saraca, cu blocuri gri si case saracacioase, ascuns intr-o vale si inconjurat de munti. In stanga lui este Shisapagma iar in drepta este drumul care Cho Oyu si Everest.Tibetanii sunt foarte prietenosi si, desi nu vorbesc engleza, te poti intelege cu ei, sunt oameni simpli si rezistenti, care, desi au trecut prin multe si-au pastrat obiceiurile si nu s-au lasat infranti.

Dimineata am hotarat sa facem o tura de aclimatizare pe muntii din jur, sa urcam undeva la 4100m pe varful Pijari. Urcarea a fost usoara, am fost insotiti pe drum de stegulete de rugaciune si de tibetani intrucat era zi de sarbatoare pentru ei. Ne-am bucurat sa fim invitati la masa alaturi de ei si ne-am infruptat cu painica tibetana, dulciuri si o bautura din orz; au impartit totul cu noi pe toata durata sederii pe varf. Pe masura ce incercam sa comunicam si sa ne intelegem, simteam binecuvatarile zeilor si incarcatura magica a muntelui.

Dupa cateva minute de contemplare a locului am coborat si ne-am dus la masa, totul culminand cu un somn binemeritat. Acum cina si din nou somn. Tashi delek, Romanie draga!
Maine urmeaza sa plecam catre Tingri la 4350 m. Ne simtim bine, suntem optimisti si bine dispusi.

Tiberiu Pintilie – trimis din Nyalam, 14 aprilie, 2014

Urmărește in continuare calatoria Echipei Everest Romania pe www.adventurediplomacy.org și pe https://www.facebook.com/EverestRomania.