Acasă Expeditii Back to Dushanbe

Back to Dushanbe

0
Back to Dushanbe

Back to Dushanbe – 2010.08.29

Ce mult ne doream să vizităm Dushanbe, mai ales după cele auzite din tabăra de bază.A venit timpul să experimentăm cultura locală.
Dimineața în hotelul în care suntem cazați ne dăm seama de fapt că e mult spus hotel. Suntem cazați la subsol, în camere cu 6-8 paturi, băile sunt inexistente, singurului ”duș” fiind chiuveta la care curge din când în când apa rece. Mai mult, în hotel pare-se că s-a instalat o colonie de șobolani, care, în cel mai scurt timp au devenit prieteni cu noi. Recepționerul este un puști de 15 ani care abia învață să vorbească corect gramatical limba tajikă, ce să mai spunem de engleză. Încercăm să lăsăm deoparte aspectele neplăcute ale organizării, și ne pregătim să ieșim la o plimbare. Dar nu apucăm să facem nimic căci încep să apară problemele.
Ne este explicat căci firma cu care am încheiat contractul și căreia i-am plătit banii pentru expediție nu avea licență, iar persoana ce a încasat toți banii (Sobirova), a plecat cu banii în altă țară. Începem să dăm declarații în engleză, ce s-a întâmplat, cine a fost de vină. Toate lucrurile astea au început să fie suspicioase, deocamdată doar noi fiind în poziția de a fi interogați, restul alpiniștilor neștiind nimic din toată treaba asta. Colac peste pupăză, ne întâlnim cu Mickael, ce a pierdut zborul spre Riga deoarece actele lui nu erau în regulă. Toata situația ni se pare hilară, și încercăm cât mai repede să scăpăm de ei. Ieșim în cele din urmă în oraș, mergem să mâncăm pui la rotisor (specialitatea casei) dar suntem săltați de o mașină luxoasă care ne duce până la sediul celeilalte firme ce avea drepturi și licență. Biroul este unul modern, dotat cu aer condiționat și toate necesitățile, situat în zona centrală. Aici ne întâlnim cu un translator, ce vorbește atât germană cât și engleză. Profesor universitar de limba germană, cu un salar de 20 $ pe lună este singura sursă credibilă pentru noi. Rescriem declarațiile, după care, spre seară suntem lăsați să mergem spre hotelul nostru simpatic. A doua zi dimineața hotărâm să mergem în bazar, unde ne-am mai destins bucurându-ne să vedem tot felul de chinezării. Cumpărăm tot felul de suveniruri după ce negociem la sânge orice lucru cumpărat.

Dar nu apucăm să stăm prea mult, căci suntem invitați la biroul procurorului general al Dushanbe-ului pentru alte declarații. Toată după-amiaza o petrecem pe acolo explicând pas cu pas și făcând haz de necaz (si dute vino la legalizat actele) .

Seara ieșim cu prietenul nostru translator la o masă copioasă (un fel de cantină) unde apucăm să vorbim mai multe cu prietenul nostru. Ne explică căci majoritatea oamenilor de afaceri fac afaceri cu droguri, având câmpuri întregi de marijuana, exportându-le în Afganistan, iar de acolo în restul lumii. Iar ceilalți tajici doar lucrează pentru 2 % din oamenii bogați ai statului.

Ultima zi în Dushanbe este una specială. Avem timp să ne plimbăm, vizităm universitatea, teatrul, ceva parcuri și alte câteva locuri interesante, dar pe o căldură insuportabilă ne retragem la un ceai rece în interiorul unei cantine. Un oraș care duminica e împânzit de mii de polițiști ce stau la bulevardul principal, de o parte și de alta a străzii din 10 în 10 m. Cel mai probabil au venit în vizită ceva politiceni din străinătate, deși se aud zvonuri că doar a ieșit președintele la plimbare.
După-amiaza o petrecem în parcul central, de lângă casa prezidențială, unde ne bucurăm de ultimele ore în Dushanbe. Stăm întinși pe iarbă, ceea ce pare cam ciudat pentru oamenii ce trec pe lângă noi.

Pe înserate mai mergem să facem niște poze la cel mai impozant monument al Dushanbe-ului (statuia lui Ismail Somoni) unde suntem acostați de poliția locală care, dubios, ne cere 10 somoni pentru bunăstarea familiei. Suntem amenințați cu bastonul, iar acest lucru ne enervează la culme, mai ales căci aveam numărul de telefon al procurorului orașului, și ne-ar fi ajutat în orice clipă.Rezolvăm situația până la urmă și plecăm dezamăgiți spre hotel.

Facem bagajele, iar la 4 dimineața suntem în aeroport. Aceleași proceduri, ne îmbrăcăm cu toate stratele de haine pe noi, la fel ca toți ceilalți alpiniști. Ne apropiem de ultima poartă de control. Surpriză totală, ofițerul de serviciu se uită la noi și ne dă de înțeles că nu vom trece. Trece timpul, ne uităm la el iritați și nu schițează nici un gest.Nu putem să ne înfuriem, căci mai rău facem. Căutăm un angajat vorbitor de limbă engleză și îi explicăm căci ofițerul de servici a uitat să se uite pe foaia de pașaport și nu ne lasă să trecem. După lungi dezbateri și privire urâte, suntem lăsați să trecem (dar alții nu).Doar Tibi mai este intors din drum pentru a lăsa coarda (ce era infășurată în jurul corpului, pe sub tricou) la bagaje.

Suntem în avion, ajungem în Riga, căutăm autobuzul miraculos spre Marea Baltică dar nu reușim decât să îl luăm în direcția opusă. Într-un final ajungem la mare, unde avem timp să ne bălăcim 5 minute, să bem fericiți o bere.
După-amiaza ne urcăm bucuroși în avionul Tarom ce ne duce spre București. O stewardeză drăguță, mâncare bună, un somn lung și suntem în București, unde am fost așteptați de prieteni, familie și toți cei ce au fost alături de noi (Mulțumin încă odată)!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here