Dushanbe – 2010.07.20

Ne simtim bine in continuare, radem de situatiile de “piata” dintr-un avion transcontinental si reusim sa atipim printre tipete, voci suparate si mirosuri de mancare. Ajungem in Dushanbe dimineata devreme, distingem luminile orasului, interesant este ca nu vedem si luminile de pe bulevarde. Ulterior ne dam seama ca pentru economie, iluminatul public functioneaza doar in zona casei presedintelui…

E 5 dimineata, cativa caini fug speriati pe pista la apropierea avionului, acesta opreste langa alte aparate de zbor rusesti, scoase din uz. Coboram, e un cu totul alt climat, e cald, e umed, sunt aproximativ 30 de grade, miroase a stepa umeda si a hidrocarburi, ai senzatia ca te sufoci. Somnul si neplacerile climatului ne trec repede cand vedem coada de alpinisti care asteapta sa treaca de contolul de pasapoarte, intr-un aeroport care seamana cu o autogara romaneasca de provincie… Ne trebuie rabdare, multa rabdare…

Centrul vechi este de-a dreptul impresionant, plin de turisti, desi e zi de lucru. De-a lungul zilei vizitam cel mai vechi copac de Craciun din Letoniei (500 de ani), ne plimbam de-a lungul raului Daugava, admirand croazierele de lux si cargo-urile de marfa, aflam interesanta legenda a orasului Riga.

Kristaps cel mare, conform legendei, este cel ce a dus la trecerea de la sat la oras. Conform legendei, acest Kristaps cara oamenii innot dintr-o parte in alta a raului. Intr-una din zile a salvat un copil de la innec si drept raspalata a primit un cufar cu aur, ce a fost folosit la dezvoltarea orasului Riga.

Dupa ceva ore de mers intrun soare puternic si incaltati cu bocanci, oboseala se resimte. Asa ca plecam spre casa lui Dace, pentru a ne lua bagajele si apoi ne indreptam spre spre aeroport. Acasa la Dace, Tibi, Radu si Adrian pregatesc o omleta romaneasca, demonstrandu-si calitatile de bucatari. E dupa-amiaza, iar in 3 ore pleaca avionul, asa ca ne grabim sa strangem bagajele de mana, mai mult de 100 de kg in total.
Multe dintre lucruri urma sa le punem din nou pe noi, pentru a evita suprataxele de bagaj. Ne luam ramas bun de la prietenii din Letonia, de la frumosul oras Riga si incepem a ne desfasura incetul cu incetul in micutul aeroport. Facem check-in si asteptam linistiti sa mergem in avion.

In timpul asta, incep discutiile spinoase referitoare la cumparaturi, bani dar mai ales cum vom aborda traseul. Sunt primele neintelegeri, e de inteles, fiecare dintre noi e pozitionat pe o anumita scara a confortului. Ne asteptam la momente de genul acela si stiam cum sa trecem peste, cel mai important era sa ajungem la un numitor comun.

Mai sunt putine persoane in aeroport, putem sa ne punem toate hainele pe noi, fara sa facem mult deranj ori sa intoarca multi capul dupa noi.E vremea sa ne echipam ca astronautii, sa evitam privirile suspicioase, iar cu putin noroc sa ii convingem pe cei de la paza sa ne lasa sa trecem. Ne_am obisnuit cu caldura, cu echipamentul pe noi. Nu mai e mult timp, ne grabim spre poarta de imbarcare. Surpriza, o multime de oameni asteapta acelasi avion ca si noi. Si nu suntem singurii care aratam ca astronautii. Echipe de spanioli, rusi, unguri si altii sunt in aceeasi pozitie ca si noi. Sunt multi cu pufoaicele si bocancii de expeditie in picioare. Se pare ca am planuit bine sa luam cat mai multe pe noi, in lumea alpinistilor de altitudine “se poarta” pentru a economisi taxele.

Suntem linistiti, diverse echipe trec fara probleme si urca in autobuzul care ne va duce la avion. Ajungem si noi la capatul scarii catre aeronava, este inghesuiala foarte mare, nu e nici pe departe ce ne asteptam.

Nu avem de mancare gratuit, Air Baltic taxeaza foarte scump sandvisurile si sucurile, asa ca rontaim fiecare un baton. Stam ca sardinele in avion, cu atat loc sub scaune cat sa ne incapa picioarele printr gentile si papornitele calatorilor. Incercam sa dormim pentru 4-5 ore, destul de insetati si transpirati. Fata de ce ne asteapta, aici e cald, e confortabil, stam pe un scaun moale. Miroase ca intr-un autobuz aglomerat la ore de varf vara. Vecinul de pe scaunul din fata cara in bagajul de mana un cuptor cu microunde… Unui copilas din dreapta noastra ii curge sange din nas, stewardesele vin sa vada ce se intampla. Maica-sa tipa speriata, tatal autoritar tipa la ea si la ceilalti 5-6 membrii ai familiei. Doamna din fata isi lasa scaunul prea in spate, avem si mai putin loc, nu intelege nici o limba straina cand o rugam sa il ridice la loc. E amuzant, e cel mai “rau” zbor din toate cele in care am zburat fiecare dintre noi pana acum. Si ce daca? Ne simtim bine in continuare, radem de situatiile de “piata” dintr-un avion transcontinental si reusim sa atipim printre tipete, voci suparate si mirosuri de mancare. Ajungem in Dushanbe dimineata devreme, distingem luminile orasului, interesant este ca nu vedem si luminile de pe bulevarde. Ulterior ne dam seama ca pentru economie, iluminatul public functioneaza doar in zona casei presedintelui…

E 5 dimineata, cativa caini fug speriati pe pista la apropierea avionului, acesta opreste langa alte aparate de zbor rusesti, scoase din uz. Coboram, e un cu totul alt climat, e cald, e umed, sunt aproximativ 30 de grade, miroase a stepa umeda si a hidrocarburi, ai senzatia ca te sufoci. Somnul si neplacerile climatului ne trec repede cand vedem coada de alpinisti care asteapta sa treaca de contolul de pasapoarte, intr-un aeroport care seamana cu o autogara romaneasca de provincie… Ne trebuie rabdare, multa rabdare…