Totul insa a inceput cu plecarea mea in vacanta, cu parintii, pe 13 iulie. De atunci, nu am mai avut cum sa comunic cu echipa decat prin cateva sms-uri, sperand ca totul va fi ok timp de 2 saptamani si ne vom vedeam in locul si la momentul ales. Cu Lucian urma sa ma intalnesc in Fusch, intrucat el venea direct din Geneva. Si eu veneam dinspre Olanda, asa ca o zi inainte de toata lumea ar fi fost binevenita, sa ne cunoastem si sa vedem ce putem. Dupa 7000 km prin Europa, antrenamentul meu pentru catarare se diminuase, asa ca o zi pentru re-obisnuire era chiar necesara.

Pe 27 iulie primes un telefon de la Lucian. Totul era in regula, rasuflu usurat, doar ca el nu mai venea pana in satul de la baza muntelui cu parintii. Putea sa vina doar pana la Munchen. Am refacut planurile pe moment, si cum eu veneam cu parintii dinspre Germania, in Munchen puteam sa oprim ca sa il luam cu noi. Ok Lucian, ramane pe la pranz la peronul 20 al garii din Munchen. Iti dau un bip cand ajung.

Cuvantul prin care as putea sa rezum intreaga tura este clockwork. Totul a mers struna, fara incidente sau neajunsuri majore. L-am luat pe Lucian asa cum stabilisem, am indesat inca un rucsac in masina parintilor si am plecat spre sud, 300 km pana la baza muntelui. Spre seara trebuia sa ne lase undeva langa o cabana, iar a doua zi dimineata sa ne intalnim noi 2 cu restul coechipierilor, care veneau cu masina din Bucuresti. Urcarea pana la o cabana de la baza urcarii se face cu masina, pe cel mai frumos drum montan European, cum se lauda Austriecii: Grossglockner Hochalpenstrasse. Cu 4 ani in urma fusesem fascinate de frumusetea ghetarilor de acolo, de muntii inalti ce se vedeau in apropiere (Taurusul Inalt). Locurile acelea au fost suportul practic pentru o sesiune de comunicari care mi-a adus un premiu la etapa nationala. Le stiam, nu uitasem.

Dar nu mai aveam ochi pentru frumusetile din stanga si din dreapta, asteptam sa vad culmea Grossglocknerului, semeata si mai inalta decat orice dimprejur. La 2500 metrii, intr-o parcare amenajata, turistii pot admira privelistea vailor glaciare pana jos, in Zell am See, sau pana in vestita statiune de ski Kaprun. Vremea superba, cativa nori cat sa arate bine pozele. Moralul ridicat, emotia mare, caci in curand vom incepe ceea ce am sperat de atat timp. Dupa-amiaza nu trece fara incidente cu sistemul de alarma al masinii, care nu mai vroia sa se deblocheze. Intr-un final reusim si plecam spre parcarea de la punctul terminus al drumului asfaltat. Aici, langa refugiul Frantz Joseph’s Hohe, turistii se misca de colo-colo, fac poze cu varful in spate si admira frumusetile parcului national.

De data asta nu mai suntem turisti aici, suntem aici ca sa urcam pana la capat. Desi greutatea rucsacilor este covarsitoare, avand in ei tot ce ne trebuie intr-o tura de iarna de doua saptamani, ne simtim bine si suntem veseli. O luam rapid in sus pe cararea ce merge paralel cu ghetarul,cu gandul ca vom campa seara aceea in apropiere, iar dimineata vom urca pana la refugiul de sub varf. Ultimii turisti de intorc de la o cabana din apropiere, noi suntem singurii care urcam la accea ora. Mergem pana se insereaza, ca sa putem pune cortul fara probleme. In parcul National acest lucru nu este permis, dar bivuacul este in regula: pui cortul seara si il strangi la prima ora dimineata. Ne instalam langa un parau alimentat din zapada, cautam o zona plata, fara cuiburi de marmote si fara flori de colt pe care sa calcam, montam cortul si incepem sa ne facem de mancare. Lucian, suntem aici, la o noapte departare de inceputul aventurii. Am reusit sa incepem un vis.

Abia terminam de mancat supa si piureul, de spalat vasele in parau si de spalat pe dinti, ca incepe sa picure. La fix. Astazi ploua, poate maine o sa fie frumos. Ne bagam in cort, in sacii nostrii caldurosi, vorbind despre cum o sa abordam maine traseul. Andrei si gasca pe unde or fi? Vorbind la telefon, aflam ca sunt pe partea cealalta a muntelui si ca vor sa urce de acolo. Ok, suntem toti de acord sa ne intalnim la 3500 maine seara. Din partea cealalta au mai mult de urcat, dar nu este la fel de frumos ca de la noi. Suntem doi, avem tot ce ne trebuie, o sa ne descurcam si fara ei. Uneori socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dar n-are-a face. Nu avem asa de multa experienta, dar o sa mai fie alpinisti si avem ochi sa vedem si guri sa intrebam. Cortul rezista cu success la aversa de afara, noi suntem in regula. Totul stabilit, o sa-l facem. Hai sa ne culcam.