Grossglockner – 3798m – Capitolul 3

Inainte sa sune ceasul, pe la 7:30, ma scol brusc auzind voci afara. Vin astia de la protectia parcului sa ne de amenda?! Lucian ma asigura ca nu vine nimeni, dar ne hotaram sa strangem mai repede ca sa nu fie vreo problema. Cerul variabil, caldut, cortul se uscase. Strangem tot in rucsaci, ne apucam sa mancam. Urmarind muntele pe partea cealalta a vaii, observam doi alpinisti coborand de sus, de la 3500. Excelent, pe unde coboara ei o sa urcam noi. Dupa ce ne urnim, coboram spre ghetarul Pasterze cu un ochi la drum si cu unul la ruta pe care o urmau ceilalti doi. Ruta aleasa nu era tehnica, dar coborarea cu rucsacii in spate si incaltat in bocancii cu talpa rigida se dovedeste anevoioasa. Jos, aproape de ghetarul Pasterze, cautam marcajul in mai multe locuri. Incercam de asemenea sa il vedem si pe cel de pe partea opusa noastra, dar nu vedem nimic. O sa vedem pe unde coboara aia si o luam si noi pe acolo ii spun lui Lucian, iar el incuviinteaza adaugand ca Nu-I problema, ne descurcam noi.

Poteca se opreste fix in marginea de gheata, crevase longitudinale inconjurandu-ne pe fiecare parte. Sunt late de pana la 1 metru, murdare la suprafata si foarte adanci. Mda, sa ne scoatem coltarii? Ar cam trebui, la carte se merge cu coltari pe ghetari. Ok, hai sa ne echipam. Ii fac o poza lui Lucian de pe o stanca si ma apuc de montat parazapezi si coltari. Mergem catre bolovanii aia din centru si de acolo mai cautam marcaj, trebuie sa fie. Da, daca nu, mergem pana dincolo si cautam acolo. Ne aprobam reciproc. Chiar daca nu am mai traversat niciodata un ghetar si nu stim decat ceva teorie despre cum trebuie facut asta, suntem increzatori si nu avem temeri. Echipati, cu o ultima verificare sa nu uitam ceva, ii spun sa ma asigure cat ma duc pe ghetar, sa se intinda coarda.”A la carte”, pe ghetar se merge asigurat in coarda. Primul pas… coltarul musca bine din gheata cristalina, cu un sunet ce inspira incredere. Urmatorii 15 ii fac repejor, fericit si entuziasmat. Coarda se intinde, ma trage un pic inapoi.

In spatele meu, Lucian pornea pe urmele pasilor mei. Aici, pe gheata, crevasele par mult mai departe unele de altele, marginile sunt din gheata compacta si nici una nu e acoperita de zapada. Inaintam repede, pe alocuri sarind peste fisuri de 1 metru latime, nu pentru ca nu am fi putut sa le ocolim, ci pentru ca e mai incitant asa. La jumatate ajungem repede, se vede excelent in toate directiile. O scurta pauza, pentru cateva fotografii, o scrutare a stancilor pentru marcaj (pe care il ochim in mai multe locuri) si niste comentarii picante adresate unor turisti din departare, coborati pe ghetar cu funicularul in locuri amenajate. Aici, in Alpi, cat platesti, atat vezi. Nu coteaza cum ajungi acolo, daca platesti destul, ajungi intr-un fel sau altul.

Cei doi alpinisti care coborau o luasera de-a dreptul peste morena laterala, sirul de bolovani pe care ghetarul l-a carat la vale in decursul timpului. Nu mai avem pe cine sa intrebam, dar sigur mai coboara si altii. Clar, ca doar abia a trecut week-endul. Hai si noi in sus, uite pe-acolo pe unde sunt tijele alea portocalii. Ma uit pe harta inca o data sa ma asigur ca e bine. Facusem drumul pe pozele vazute pe internet, din cort cu o seara inainte, de la mijlocul ghetarului. O ultima verificare nu strica, caci va fi un urcus dificil. Suntem fix pe el, hai in sus. Game over, game on.

DSC_2559

Avem de urcat 1300 de metrii, pe stanca si pe gheata, destul de abrupt. Din partea cealalta nu parea nici un drum accesibil, dar de aici se vede foarte bine cararea si marcajul. Urcam repejor, Lucian o ia in fata. Pana sus, ramane in fata mea si trage tare. Desi greutatea din spate e mare si drumul lung, savurez fiecare pas. Urc in Austria, urc ca sa ma antrenez pentru Muntele Alb. Ce imi pot dori mai mult acum? Stam numai pe marcaj, care e destul de prost pe unele zone, cautand cu privirea si zonele prin care coborasera alpinistii. Ajungem la zona cu zapada, unde ne echipam din nou cu coltarii pe care ii pusesem in rucsac pe stanca. Trecem fara probleme de zapada, dar nu la fel de usor si pe ghetarii pe care ii traversal transversal. Mersul cu gleznele indoite este obositor, iar odihna picioarelor presupune sa iti sapi o groapa dreapta in gheata. Efortul pentru asa ceva merita la inceput, apoi, cu cat ne apropiem de partea cealalta, ne odihnim sprijiniti in piolet. 10 pasi, 10 secunde de odihna. Inca 10 pasi, inca 10 secunde. Zapada moale este o adevarata binecuvantare pentru gleznele obosite. Inca niste poze si pornim din nou la drum. Nu stim cat este ceasul, intrucat singurele aparate cu ceas sunt cele de fotografiat, bagate in rucsac. Observam ca niste alpinisti din urma noastra continua sa urce spre refugiu pe o creasta stancoasa, mai abrupta. Probabil mai tehnica, dar mai usoara pentru spate. Nu ne aventuram, traseul stabilit e cel pe zapada. Oricum nu stim unde or sa ajunga, poate urca direct spre varf. Lucian se duce putin spre dreapta sa umple sticlele de apa, iar in cateva minute se intoarce cu ele. Nu fara evenimente, caci un picior ii intrase printr-o mica fisura si se udase binisor. Il usuci la noapte in cort ii zic eu. Daca il misc pana sus, nu ingheata. Si oricum, nu mai avem mult, acusi ajungem. Usor de zis, mai greu de facut. La 3200 metrii, fiecare pas iti ia toata suflarea din plamani.

Ochii iti ies din orbite, intinzi gatul dupa aer. Ma hotarasc sa merg in etape scurte, realizabile. Initial zic 60 de pasi cu pauza dupa, dar nu reusesc decat 45-50. 45 sa fie. 45 pasi, 30 secunde pauza de respirat. Inaintez mai lent ca Lucian, dar nici el nu se duce prea departe acum. Dupa 4 serii din astea, trebuie sa fac pauza in care stau jos. Ma simt mai bine, hai sa plecam. De la primul pas, nu ma gandesc decat la urmatoarea pauza de stat. 180 de pasi pana la ea… pfff… Intram pe zona stancilor, Lucian la cativa metrii in fata mea. Da-o naiba de numaratoare, in loc sa privesc unde sunt, stau sa numar ca la gradinita. Ma enervez singur, apoi ma calmez la fel de repede. E de la altitudine, sunt sigur. Interesant e ca nu ma doare capul, nu mi-e greata. Respir greu si abia pot sa fac efort, dar sunt totusi in regula. Inca 100 de metrii pe stanca si gata, am ajuns. Dar ce suta de metrii… E inca lumina, nu e frig, se apropie nori dar nu par fiorosi. Frica nu mai am de ce sa imi fie, am traversat ghetarii. O sa ajung, sunt sigur. Imi trebuie doar timp. Ma asez cam o data la 30 de pasi. Lucian a obosit si el din cauza altitudinii. Hai Adi, inca o oprire pana in refugiu si gata, punem cortu. Da,da, ma gandesc eu, zi vreo 5 asa pentru mine. Fac doar doua, a doua la 50 de metrii de treptele refugiului. Nu pot sa ma asez la baza treptelor alea, o sa ma vada toata lumea ca pe ultima curca. Ma scol de pe bolovan, trag aer in piept cat pot, ma infig tare in bete si pun pas dupa pas, catre usa refugiului. Sunetul de bocanc pe piatra se schimba in sunet de bocanc pe lemn inghetat. 10 trepte, 10 pasi pana la banca. Zambesc. Am ajuns.

Maine pana sus. Imi dau rucsacul jos, ii fac o poza lui Lucian, apoi il rog sa imi faca si mie una. Las tricoul la uscat pe rucsac si intru in refugiu, sa intreb unde se pot pune corturile si sa imprumut o lopata de zapada. Iau doar geaca pe mine, desfacuta in fata. In refugiul de la 3454 metrii toti se uita la mine ca la urs, cu geaca direct pe piele, cu parul valvoi si cu ochii iesiti. Primesc lopata, locul de cort este in spate, putin mai sus. Inainte sa ies observ ca refugiul are termopane, loc de uscat lucruri, papuci de casa pentru toata lumea, hol pentru echipament.

Afara ne mutam rucsacii 50 de metrii mai sus, pe care ii fac de data asta mult mai usor. Norii se lasa de pe varf amenintatori, asa ca ma pun pe sapat. Cand ma apuca gafaiala, Lucian imi ia locul. Apoi facem schimb din nou. In cateva minute avem un loc de cort plat in zapada, foarte putin in panta, cu ziduri de 50 cm anti-vant. Cred ca e destul. Intindem cortul fericiti, duc lopata in refugiu si ne bagam inauntru cu tot cu echipament. Mama ce foame am! Si eu la fel! Partea buna, daca ti-e foame, inseamna ca nu ai ajuns la AMS (acute mountain sickness). Maine o sa fim in forma excelenta, pariez. Baga 4 supe de pui si niste taitei. Lucian aduce apa, eu pun de fiertura. In cort, tolaniti pe saci, ne gandim pe unde or fi Andrei si ceilalti 3. Poate ajung maine la pranz, noaptea asta nu mai cred. Supa are extrem de multi taitei in ea, e deja mancare de paste. Foarte buna, de cand o asteptam, imi zice Lucian. Imi uitasem lingurita in ghiozdan, la parinti in masina, asa ca eu mancam cu lingura lui, iar el cu furculita. Aveam si eu o furculita mica, da nu aveam spor cu ea. Din cand in cand mai faceam schimb de instrumente. Acum, daca ma gandesc bine, tot raul spre bine: am uitat instrumentele, dar am carat o lingura mai putin. Zambim fericiti in cort, zapada de sub noi deja s-a tasat si a inghetat sub izoprene, e o bucata solida de pat pe care stam.

DSC_2564

Prin vantul care incepe sa sufle afara se aud pasi. Or fi aia care au urcat pe partea cealalta. Mi-e lene sa ies sa ma uit. Doar ca strigatul “Hai Romaniaaaa” ne face sa ne dumirim repede cine e. Bai, nu se poate. Asta e Andrei! Au ajuns! Scot capul din cort si il intampin fericit. Ceilalti unde sunt? Vin si ei acum, Stefan si Ileana sunt in refugiu. Hm, nu ii stiu, dar ok daca nu au cort dorm pe euro acolo. Geo si Gabila ajung putin mai incolo, abia ce terminaseram de mancat supa. O ajut pe Geo sa sape locul de cort, iar undeva dupa ce s-a lasat intunericul toti suntem asezati. Fac cunostiinta si cu Tibi, pe care il vad invartindu-se in tricou in jurul cortului. Nu stiu daca baietii se pun pe mancat, au urcat destul de mult si nu cred ca le mai arde. Maine dimineata o sa mancam toti, ne descurcam. Auziti, prognoza de maine nu e fericita dimineata, dar la pranz se anunta ok cateva ore. Bine, o dam atunci in sus. Hai la somn pana una alta. Ma bag pentru prima data intr-un sac pus pe zapada. Izoprenul face fata, e cald si bine. Nu pot sa dorm imbracat, asa ca raman in tricou si lenjerie. Cu fermoarul inchis, e cald si bine. Nici nu apuc sa revad tot ce am facut astazi, ca adorm torpilat. Maine o sa ma trezesc de buna voie, ca de obicei la munte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here